Strategia de vaccinare a fost modificată. Cum se va desfăşura a doua etapă a imunizării
Premierul Florin Cîţu a declarat că a fost adoptată o hotărâre pentru modificarea Strategiei de vaccinare, iar etapa a doua a fost accelerată, pentru că a început mai devreme cu aproximativ două săptămâni şi în cazul în care merg bine lucrurile va fi accelerată şi etapa a doua.
De Redactia Observator la 20.01.2021, 17:08- Florin Cîţu a prezentat ce categorii vor intra în a doua etapă de vaccinare.
„În etapa a doua intră personalul cheie din instituţiile publice şi le spun conducătorilor instituţiilor să aibă în vederea personalul esenţial. Am introdus şi personalul navigant şi au fost introduse în etapa a treia persoane esenţiale din sectorul privat. E un document flexibil care poate să fie modificat în funcţie de cum vedem evoluţia din teren şi cum primim vaccinuri”, a mai explicat şeful Executivului, citat de News.ro.
Profesorii vor intra în a doua etapă de vaccinare
„Al doilea act normativ prezintă strategia şi care sunt persoanele care se vor vaccina în etapa a doua şi aici e vorba de categoriile esenţiale. Am discutat ca strategia esenţială să fie regândită. Urmează etapa a treia în care avem alte categorii esenţiale, care ar fi fost în etapa a doua. În etapa a doua intră personalul cheie din instituţiile publice şi le spun conducătorilor instituţiilor să aibă în vederea personalul esenţial. Am introdus şi personalul navigant şi au fost introduse în etapa a treia persoane esenţiale din sectorul privat. E un document flexibil care poate să fie modificat în funcţie de cum vedem evoluţia din teren şi cum primim vaccinuri. Sunt peste 2 milioane de vaccinuri care vin de la Pfizer, dar în planul iniţial avem şi Moderna care trebuie să vină cu 400.000, mai este si Astra Zeneca. Pe parcurs vom modifica şi pentru accelerarea etapei a treia, în funcţie de cum vin vaccinurile. A fost accelerată şi etapa a doua. Etapa a doua a început mai devreme cam cu două săptămâni. Dacă lucrurile merg bine vom accelara şi etapa a treia. De aceea am şi luat acele 8 milioane de vaccinuri. Dacă Astra Zeneca se ţine de plan se va accelera şi etapa a treia. În acest moment vom ajunge la 220.000 de doze săptămânal în luna februarie. 2,4 milioane de doze până în martie, 400.000 de la Moderna ar trebui să le primim până în martie. Săptămâna viitoare primim compensatoare. De săptămâna viitoare primim 180.000”, a declarat Florin Cîţu, la finalul şedinţei de miercuri a Guvernului.
Acesta a adăugat că profesorii intră în etapa a doua.
„Profesorii sunt în etapa a doua. Toţi profesorii ar trebui să se vaccineze, doar să dorească să se vaccineze, aşa cum a fost cu medicii în etapa întâi. În etapa a doua încercăm să menţinem acea distribuţie pe care am văzut-o şi la înregistrare – 75% persoane peste 65 de ani, plus persoane cu boli cronice. Restul sunt persoane esenţiale în funcţionarea statului. În etapa a treia vă spun că sunt special persoanele care intră în legătură directă cu mai mulţi cetăţeni, dar din sectorul privat. Persoanele care lucrează la casierie în supermarketuri, persoane care lucrează la bănci în faţă vor intra în etapa a treia”, a completat Cîţu.