Surpriza unui bărbat din Neamţ care a vrut să investească 4.600 de lei în acţiuni Hidroelectrica. Banca l-a salvat la timp
Un bărbat în vârstă de 67 ani, din localitatea Secuienii Noi, a reclamat că a fost înşelat pe internet cu false acţiuni la societatea Hidroelectrica, în valoare de 4.600 lei, a anunţat, joi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ.
De Redactia Observator la 22.02.2024, 13:38"În cadrul aceleiaşi rezoluţii infracţionale, persoanele necunoscute i-ar fi accesat în mod ilegal telefonul mobil, încercând să efectueze operaţiuni financiare în mod fraudulos din conturile deschise pe numele persoanei vătămate. Din fericire, reprezentanţii unităţii bancare au intervenit la timp, prevenind retragerea sumelor de bani din conturile persoanei vătămate", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, inspectorul Ramona Ciofu.
Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune, tentativa la efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos şi accesul ilegal la un sistem informatic.