Imagini apocaliptice în Delta Dunării. Sute de hectare au fost mistuite de flăcări
Sunt zone întinse unde pe malul apei arată apocaliptic. Vântul, cel care a făcut ca flăcările să devină extrem de puternice, s-a mai domolit însă.
De Redactia Observator la 01.03.2019, 16:47Sunt zone întinse unde pe malul apei arată apocaliptic. Vântul, cel care a făcut ca flăcările să devină extrem de puternice, s-a mai domolit însă. Chiar dacă incendierea stufului este ilegală în Biosfera Deltei Dunării, autorităţile spun că este o practică obişnuită pentru care nu se poate stabili clar un vinovat. Aşa că nimeni nu va fi tras la răspundere.
Chiar dacă pare neobişnuit, negrul este culoarea domninantă pe sute de hectare din Delta Dunării. În locul stufului uscat, mai este doar funingine. Iar în locul flăcărilor, se vede acum fum gros, înecăcios. Alarma a fost dată după ce vântul a făcut ca focul să se ridice înfricoşător.
Nicolae Răduş, primar Sulina: Situaţia nu e critică. În extravilanul localitatilor, crescatorii de animale dau foc la stuf pentru a se regenera şi a avea animalele pe care le cresc ce să mănâce. Creşte un stuf nou, subţire şi pot manca bovinele.
Dar chiar dacă sunt obişnuiţi cu astfel de incendii, localnicii spun că şi ei au fost luaţi prin surprindere. Şi deşi sunt de acord că metoda ar ajuta la regenerarea stufului, recunosc că animalele din zonă au mereu de suferit după incendii.
Marian Mihalcea, inspector Administraţia rezervaţiei biosferei Deltei Dunării: Acum, pe lângă vegetaţie ierboasă, mai este şi vegetaţie lemnoasă. Mai sunt şi arbori arşi, şi alte specii, multe de interes naţional şi european. Pe zona litorală, există multe specii de plante protejate. O să vedem cine se face vinovat de lucrul ăsta. Persoana identificată este sancţionată. Amenda este de la 130 de lei la 400 de lei.
Numai că sancţiunile sunt extrem de greu de dat. În primul rând pentru că este greu de identificat exact cine a pornit incendiul. Şi apoi pentru că practica este una obişnuită.