Antena LIVE

Curs valutar

Galerie foto

Tânăr mort într-un Volvo încolăcit de stâlp, pe un drum din Satu Mare. Șoferul avea permisul suspendat

Tragedie în muncipiul Satu Mare. Un tânăr în vârstă de 30 de ani a murit, în această dimineață, după a pierdut controlul volanului și s-a izbit cu mașina de un stâlp. Medicii au încercat zeci de minute să-l readucă la viață, însă efortul lor a fost în zadar. În urma verificărilor, polițiștii sătmăreni au aflat că bărbatul avea permisul suspendat.

De la 06.03.2024, 14:16
WhatsApp
Galerie (3)
Tânăr mort într-un Volvo încolăcit de stâlp, pe un drum din Satu Mare. Șoferul avea permisul suspendat ISU Satu Mare

Accidentul s-a produs, astăzi, cu puțin înainte de ora 12, pe strada Odoreului din municipiul Satu Mare. Pompierii au fost solicitați să intervină, după ce un șofer a pierdut controlul volanului și a intrat cu mașina într-un stâlp de electricitate aflat pe marginea drumului. 

La fața locului s-au deplasat 15 cadre militare ale ISU Satu Mare, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, modul pentru descarcerare, echipaj SMURD și un echipaj cu autospeciala de Terapie Intensivă. Potrivit celor de la ISU Satu Mare, victima a fost găsită în mașină, incoștientă, și "predată echipajului medical prezent la fața locului, care efectuează manevrele de resuscitare". 

Zeci de minute au încercat medicii să-l readucă pe tânărul de 30 de ani la viață. Din păcate, însă, efortul lor a fost în zadar, fiind declarat decesul.

Tânărul din Satu Mare avea permisul suspendat

Pe acelaşi subiect

În urma verificărilot, polițștii au aflat că sătmăreanul de la volan avea permisul suspendat.

"La data de 6 martie a.c., în jurul orei 11.50, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier, pe strada Odoreului din municipiu. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că un bărbat de 30 de ani, din Satu Mare, ar fi pierdut controlul autoturismului la volanul căruia s-ar fi aflat, intrând în coliziune cu un stâlp de electricitate. Din producerea evenimentului a rezultat decesul conducătorului auto.Totodată, verificările efectuate au relevat faptul că, la momentul producerii evenimentului, bărbatul ar fi avut suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice", au transmis reprezentanți IPJ Satu Mare.

Polițiștii continuă cercetările, pentru a stabili cauzele care au dus la producerea tragediei.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

accident satu mare tanar mort sofer
Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Leguma din România pentru care străinii ar putea sta la coadă. A fost...
Fanatik.ro
Publicat 23.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Cum vede alegerile MEDICUL român din Franța DECORAT de Macron. ”Țara...
Gandul
Publicat 23.11.2024
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din...
Adevărul
Publicat 23.11.2024
Cel mai scump obiect din garderoba Iulianei Pepene. Câți bani a dat...
A1
Publicat 22.11.2024
Horoscopul zilei de 24 noiembrie 2024. Balanțele au parte de o perioadă...
CaTine
Publicat 23.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Cum folosesc hackerii scrisorile fizice pentru atacurile cibernetice. Strategia de...
Useit
Publicat 23.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Cine a ucis-o pe Cristina? Dosarul de crimă în care e implicat fiul unui...
libertatea.ro
Publicat 23.11.2024
Lady Gaga va lansa albumul „LG7” în 2025. Prima piesă de pe acest proiect...
ZU
Publicat 23.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Cum să devii cea mai bună bunică din lume. Activitățile care te pot apropria...
Deparinti
Publicat 23.11.2024
România, înspre recesiune. De ce au ajuns previziunile economice să...
ziare.com
Publicat 23.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Legătura dintre acnee și sindromul ovarelor polichistice. Cum îți poate afecta...
Medicool
Publicat 23.11.2024