Un tânăr pe trotinetă s-a aruncat în faţa unui taxi, în Bucureşti
Un tânăr pe trotinetă a fost la un pas să fie călcat de un taxi, în Bucureşti, după ce nu s-a asigurat într-o intersecţie aglomerată.
De Alin Tarnovschi la 09.07.2019, 11:13Un tânăr pe trotinetă a fost la un pas să fie călcat de un taxi, în Bucureşti, după ce nu s-a asigurat într-o intersecţie aglomerată.
Totul s-a întâmplat, săptămâna trecută, pe un bulevard din Bucureşti, acolo unde tânărul aflat pe trotinetă a sărit în faţa unui taxi, fără să se asigure.
Momentul a fost surprins de o cameră montată pe bordul unui alt autoturism.
Pe imagini se poate observa cum şoferul de taxi încearcă să vireze la dreapta în intersecţie, moment în care un tânăr pe trotinetă îi taie calea.
Impactul a fost inevitabil, astfel că tânărul a fost lovit de taxi, însă ulterior şi-a continuat deplasarea.
Reacţia imediată a taximetristului a făcut ca o tragedie să fie evitată.
Pericolul trotinetelor electrice din Bucureşti a fost semnalată de toţi şoferii încă de la deschiderea centrelor de închirieri.
De cealaltă parte, tinerii care închiriază trotinete pentru a se deplasa mai uşor în traficul din Capitală se plâng că nu există piste speciale pe care să circule şi astfel să fie protejaţi în trafic.