Trotineta electrică a devenit mijloc de transport public în Timișoara
În timp ce lucrările la autostrăzi bat pasul pe loc zilnic în România, în Timişoara a fost inaugurat al şaptelea mijloc de transport public. Este vorba despre 25 de trotinete electrice, care le va uşura timişorenilor viaţa de zi cu zi.
- Funeraliile Papei Francisc, live, sâmbătă, de la ora 11:00, pe observatornews.ro
- Judecătorul care a anulat o decizie a CCR ar putea fi exclus. Colegii, avocaţii şi ministrul Justiţiei, şocaţi de situaţia creată
În timp ce lucrările la autostrăzi bat pasul pe loc zilnic în România, în Timişoara a fost inaugurat al şaptelea mijloc de transport public. Este vorba despre 25 de trotinete electrice, care le va uşura timişorenilor viaţa de zi cu zi.
Trotinetele electrice sunt considerate, la ora actuală, o variantă foarte eficientă şi modernă de a evita aglomeraţia din oraşe. Iar pentru că nu poluează aerul, autorităţile locale au ales să le transforme în cel de-al şaptelea mijloc de transport în Timişoara.
Investiţie de 129.000 de lei în trotinete electrice
- O tânără de 19 ani din Timişoara s-a aruncat de la etaj după ce s-ar fi certat cu iubitul
- Vremea de Paște 2025. Temperaturile vor trece de 25 de grade. Unde va fi cel mai cald
- Adolescentă de 16 ani din Timişoara, găsită spânzurată în propria locuință. Alarma a fost dată de o vecină
- Trupul unui bărbat, găsit într-un canal colector din Timişoara. De cât timp ar fi murit
- La doar 16 ani, o fată din Timişoara a spus adio vieţii fără să lase în urmă niciun bilet. Scena cumplită,...
Sistemul de utilizare este acelaşi cu cel al bicicletelor publice. Cu ajutorul unei aplicaţii, oamenii împrumută practic pentru câteva ore, gratis, o trotinetă electrică.
Trotinetele electrice au mare succes la tineri, care susţin că "sunt un vehicul foarte cool, foarte la modă, electric, nu poluează, ne deplasăm super repede. Viteza de 25 de km la oră e tot ce-ţi trebuie. E şi foarte uşoară, e şi pliabilă"
Investiția pentru stațiile de închiriere a fost de 129.000 de lei, iar edilul Timişoarei vrea să cumpere în viitor și segway-uri pentru studenți.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Nu se mai pot adăuga comentarii la acest articol