Tentativă de asasinat la Tecuci. Doi indivizi şi-au lovit intenţionat rivalii cu maşina, iar pe unul l-au înjunghiat
O răzbunare în stil mafiot este anchetată la Tecuci. Doi pietoni au fost loviţi intenţionat, pe trotuar, de o maşină în care erau doi indivizi. Şi nu a fost totul. După impactul puternic, una dintre victime a fost şi înjunghiată.
De Clara Mihociu la 24.05.2024, 13:50Din ceea ce se ştie până acum, cele patru persoane se cunoşteau. Între ei ar fi avut loc un conflict în trecut, iar în momentul în care bărbaţii din maşină i-au văzut pe cei doi pietoni nu au stat prea mult pe gânduri. Şoferul a intrat direct pe trotuar, i-a lovit în plin pe cei doi, dar nu s-a oprit aici.
Lovit intenţionat cu maşina şi înjunghiat, la Tecuci
Pentru că totul era un act de răzbunare, spun anchetatorii, pasagerul de pe locul din dreapta din autoturism s-a dat jos şi l-a înjunghiat pe unul dintre bărbaţi. Acesta a fost rănit destul de grav. De altfel, ambii pietoni au fost prinşi între maşină şi un gard din apropiere, suferind răni destul de seriose.
Tocmai de aceea, anchetatorii au decis să întocmească un dosar pentru tentativă de omor, în acest caz, dar şi deranjarea ordinii şi liniştii publice.
Cei doi bărbaţi din autoturism au fost reţinuţi, apoi arestaţi preventiv pentru 30 de zile.