Antena LIVE

Medic din Timișoara, teorie controversată despre posibilitatea de a păcăli testul de coronavirus

Testul care arată dacă ai sau nu coronavirus ar putea fi păcălit. O spune medicul timişorean care a vindecat cei mai mulţi pacienţi infectaţi de la începutul pandemiei. Astfel, cei care au nevoie de un test negativ pentru a pleca din ţară pot fenta analiza de laborator. Declarația a surprins lumea medicală.

De la 27.07.2020, 20:42

Testul PCR, folosit în toată lumea pentru a determina dacă o persoană este sau nu infectată, ar putea fi măsluit. Mai exact, pacientul îl poate fenta în momentul în care îi sunt prelevate probe din nas şi din gât. În cazul în care secreţiile nu conţin material genetic viral, rezultatul poate să iasă negativ, deşi persoana este infectată.

Virgil Musta, Spitalului de Boli Infecţioase "Victor Babeş", Timişoara: Există şi variante în care se mai poate fenta. Dar eu nu cred că trebuie să mergem pe această idee pentru că nu ştiu cât e de viabilă şi nu putem recomanda oamenilor acest lucru.

Tocmai de aceea este foarte important ca probele să fie prelevate corect. 

Beatrice Mahler, manager Institutul Marius Nasta: Diagnosticul de laborator al infecţiei cu virusul SARS-COV-2 se face prin metode de laborator standardizate, acreditate, şi zilnic în cadrul laboratorului se face control intern al metodei, control care este verificat periodic în laboratorul din Germania, un laborator acreditat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

Medicul timişorean susţine că testul poate da o eroare chiar şi de 70%. Părerea sa nu este împărtăşită de alţi specialişti.

Alexandru Rafila, reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății: La 70 la sută eroarea nici nu mai are rost să faci testare. Atunci putem să plecăm toţi acasă. 

Pe lângă eroarea umană, virusul poate păcăli şi el testele. Au fost cazuri în care pacienţi cu simptome au ieşit negativ la primul test şi asta pentru că, la majoritatea persoanelor, infecţia poate fi depistată la 4-5 zile de la contactul cu cineva pozitiv. Dar au existat şi situaţii în care virusul apare, dispare şi reapare la test.

Virgil Musta, Spitalul de Boli Infecţioase "Victor Babeş", Timişoara: Este una din situaţiile în care boala poate apărea în doi timpi. În primă fază, faringiană, în care evoluează ca formă uşoară, după care se repozitivează, apare din nou, într-o formă severă, pulmonară. În prima fază, virusul se găseşte în faringe, după care el se negativează, dispare, dar poate să rămână în plămâni sau în alte organe şi să continue manifestarea bolii, chiar în forme mai severe. 

Teoretic, pentru ca o persoană să fie declarată vindecată, este nevoie de două teste negative la o distanţă de 24 de ore.

Ți-a plăcut acest articol?

virgil musta timisoara coronavirus test pacaleala negativ pozitiv
Întrebarea zilei
Când ţineţi post negru, renunţaţi inclusiv la apă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Animalul din România pe care suntem obligați să-l vindem la export. Îl...
Fanatik.ro
Publicat 03.05.2024
Fabrica din România care a uimit întreaga lume. A inventat un sistem pentru care...
Fanatik.ro
Publicat 03.05.2024
Un nou test de sânge poate detecta osteoartrita cu până la opt ani înainte ca...
spotmedia.ro
Publicat 03.05.2024
HOROSCOP FINANCIAR Mai 2024: Zodiile care vor face avere și zodiile care riscă...
Gandul
Publicat 02.05.2024
Motivele uciderii lui Corneliu Zelea Codreanu. Cine l-a vrut mort pe liderul legionar
Adevărul
Publicat 03.05.2024
Ce a putut să găsească un tâmplar atunci când a dărâmat un perete în...
A1
Publicat 01.05.2024
Horoscopul zilei de 4 mai 2024. Gemenii sunt sfătuiți să nu mai amâne...
CaTine
Publicat 03.05.2024
Ele sunt fetița de patru ani și bunica ei, care au murit în Călărași, după...
spynews.ro
Publicat 03.05.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Eroul român care a lansat celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. Povestea...
Click.ro
Publicat 01.05.2024
Averea lui Bill Gates nu a mai fost atât de mică în 34 de ani. Ce a ajuns...
Useit
Publicat 03.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce este interzis să faci astăzi când...
Redacţia.ro
Publicat 02.05.2024
Politicianul care a schimbat cinci partide în zece ani. Plutonul candidaților...
libertatea.ro
Publicat 03.05.2024
Doja Cat a purtat o ținută îndrăzneață la o cină în New York....
ZU
Publicat 03.05.2024
Ouă umplute cu cremă de sfeclă roșie, cu hrean și nuci sau fistic
Hello taste
Publicat 03.05.2024
Deshidratarea la copiii mici: cum se manifestă și ce poți face
Deparinti
Publicat 03.05.2024
O femeie care a cumpărat o valiză pierdută în aeroport a dezvăluit tot...
ziare.com
Publicat 02.05.2024
Luis Fonsi nu-și mai dorește să vorbească despre fosta căsnicie cu Adamari...
Happy
Publicat 03.05.2024
Cum apar afecțiunile gastrointestinale. Cauze, simptome, metode de prevenție și...
Medicool
Publicat 03.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024