Tinerii morți în accidentul de la Medgidia s-au filmat înainte de tragedie: "Bă, las-o mai uşor, ai înnebunit? Mă omori!"
Tinerii care au murit în cumplitul accident produs noaptea trecută la Medgidia erau live pe Facebook cu câteva momente înainte de impactul fatal. Mașina avea o viteză atât de mare, încât pasagerul din dreapta chiar l-a îndemnat pe șofer "să o lase mai ușor". "Bă, mă omori, las-o!", a fost premoniția sumbră a tânărului de 22 de ani. Atenție, imagini care pot avea impact emoțional.
De Daniel Murărescu la 22.05.2021, 17:48- Cei doi tineri morți în accidentul de la Medgidia aveau 22 de ani
"Băi, las-o mai uşor! Las-o mai uşor, ai înnebunit? Băăă, mă omori, las-o, bă! Eu ştiu ce poate maşina, nu trebuie să-mi demonstrezi, că ştiu ce poate!", i-a spus pasagerul din dreapta șoferului. Câteva clipe mai târziu, ambii sfârșeau în urma unui impact extrem de violent cu un copac, mașina încolăcindu-se efectiv în jurul trunchiului. Paramedicii sosiți la fața locului nu au mai putut face nimic pentru cei doi.
Cum s-a produs accidentul cu doi morți de la Medgidia
Doi tineri au murit în Medgidia, noaptea trecută, într-un accident înfiorător. Aflat la volanul unui Audi A6, un tânăr de 22 de ani a pierdut controlul direcţiei, a ieşit de pe carosabil şi s-a înfipt cu maşina într-un copac. Atât el, cât şi pasagerul din dreapta, de aceeaşi vârstă, au murit pe loc. Martorii spun că bolidul avea o viteză de 150 km la oră, în momentul impactului.
Potrivit informaţiilor obținute de Observator, șoferul se numea Ibram Relu, era căsătorit, avea doi copii și doar ce cumpărase mașina, un Audi A6. Pasagerul din dreapta era Serhan Reis, un tânăr care lucra la fabrica de amidon din oraş. Ambii aveau vârsta de 22 ani.