Antena LIVE

Curs valutar

Foto

Tragedie în Bacău: Doi adulți și doi copii au murit după ce mașina în care se aflau a fost spulberată de un tren, la Orbeni

Un grav accident de tren a avut loc duminică, în localitatea Orbeni din județul Bacău. O mașină în care se aflau doi adulți și doi copii a fost spulberată de un tren. Din nefericire, nu s-a mai putut face nimic pentru victime. Rănile suferite erau incompatibile cu viața.

De la 16.07.2023, 17:18
WhatsApp
Tragedie în Bacău: Doi adulți și doi copii au murit după ce mașina în care se aflau a fost spulberată de un tren, la Orbeni ISU Bacău

Din primele informații, bărbatul decedat avea 34 de ani, iar femeia 31 de ani. Cei doi copii morți, două fetițe, aveau 7 și respectiv 10 ani. Poliția a preluat cazul și încearcă să elucideze circumstanțele în care s-a produs nenorocirea.

"În cursul acestei zile, pompierii băcăuani au fost solicitați să intervină în comuna Orbeni, în urma unui apel care anunța faptul că un autoturism a fost lovit de tren. De urgență, la locul indicat s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o ambulanță SMURD și două ambulanțe SAJ. În urma impactului au rezultat patru victime, pentru care, din nefericire, s-a declarat decesul", au transmis reprezentanții ISU Bacău.

Patru oameni morți în accidentul de la Orbeni, între care doi copii

Traficul feroviar a fost întrerupt după accidentul cu patru victime de la Orbeni. Pompierii ISU au precizat că doi adulți și doi copii au murit în urma impactului.

Pe acelaşi subiect

"Este vorba despre doi minori și doi adulți. Traficul feroviar este blocat în aceste momente. Cazul a rămas în atenția poliției, care va stabili împrejurările care au condus la producerea evenimentului", au precizat cei de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Maior Constantin Ene".

Accidentul s-a produs la trecerea de nivel cu calea ferată din halta Orbeni

Potrivit purtătorului de cuvânt al CFR SA, Oana Brânzan, accidentul s-a produs la trecerea la nivel cu calea ferată situată la ieşire din halta de mişcare (Hm) Orbeni.

"Trenul IR 1754, la ieşire din Hm Orbeni, surprinde şi loveşte un autoturism aflat pe trecerea la nivel cu calea ferată, dotată cu semnalizare automată (SAT). Din primele informaţii transmise de personalul feroviar sosit la faţa locului, în urma impactului au rezultat patru victime", a arătat sursa citată.

Trenul IR 1754, care circulă între Suceava - Bucureşti Nord, va staţiona la locul accidentului până la finalizarea procedurilor.

"Menţionez faptul că semnalizarea automată de la trecerea la nivel cu calea ferată funcţiona în condiţii normale, iar următorul tren care este programat să tranziteze zona respectivă este IR 1543, în jurul orei 17.00. În acest moment circulaţia feroviară între Hm Odorhei şi Hm Sascut este închisă pe ambele fire, traficul urmând a fi reluat după finalizarea demersurilor organelor abilitate", a precizat Brânzan.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

accident accident rutier bacau tren victime
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024