Tragedie într-o familie din Vaslui. Un băiețel de 14 ani, extrem de inteligent, s-a sinucis după ce a fost certat că stă prea mult pe tabletă
Un băiețel de 14 ani din Deleni, județul Vaslui, s-a sinucis, joi dimineață, în zi de mare sărbătoare, după ce ar fi avut o discuție aprinsă cu tatăl lui. De altfel, tatăl a fost cel care l-a găsit spânzurat de un cireș aflat în spatele casei, de Înălțarea Domnului.
De Ana Maria Ghiarasim la 12.06.2021, 15:53Andrei era unul dintre cei mai inteligenți copii din comună, fiind printre puținii beneficiari ai unei burse de merit. Însă acasă trăia un coșmar. Oamenii din sat spun că Andrei a ales să părăsească această lume din cauza certurilor apărute în ultima vreme în familie, scrie vremeanouă.ro.
Cearta cu tatăl lui, din cauza timpului petrecut pe tabletă
Cu mama bolnavă psihic și cu un tată alcoolic, Andrei era certat aproape zilnic pentru că stă prea mult pe internet. De altfel, sora lui mai mare a povestit că băiatul avea des conflicte cu tatăl lui pentru că petrecea foarte mult timp pe tabletă și nu mai putea să se trezească dimineața să ajungă la timp la ore.
Vecinii spun că tatăl obișnuia să-l bată și de multe ori s-a întâmplat să meargă cu vânătăi la școală.
Andrei avea o imaginație bogată și era extrem de inteligent
Băiatul nu era doar foarte bun la învățătură, ci și foarte muncitor, după cum relatează bunicul său. “Era priceput la toate. Singur și-a făcut un aparat de sudură, o semănătoare de mână, apoi a reparat o drujbă din piese rele, găsite prin sat. Îi plăcea să inventeze, să facă lucruri pe care nu le avea. Ultima lui ambiție a fost o bicicletă cu motor. Lucra la invențiile lui toată noaptea, până spre dimineața, de asta se și trezea mai greu. Era pasionat și de tehnologia asta a calculatoarelor, avea o tabletă pe care urmărea ce invenții au mai apărut. A fost un copil foarte deștept, la fel ca și frații lui mai mari, care au fost premianți la Liceul “Mihail Kogălniceanu”. La toți le-a plăcut școala. Din păcate, Andrei a ales să plece mult prea devreme de lângă noi”, a spus bunicul lui.
Tot satul știa cu ce se confruntă Andrei acasă, însă nimeni nu i-a sărit în ajutor. Nici măcar profesorii, care îl vedeau zi de zi la școală și care puteau să alerteze serviciile de asistență socială.
Deocamdată, în acest caz a fost întocmit un dosar pentru ucidere din culpă, cercetările fiind efectuate de Serviciul de Investigații Criminale din cadrul IPJ Vaslui, sub coordonarea unui procuror.