Familie din Braşov nimicită în ziua de Crăciun: tatăl și fiica cea mare au murit într-un accident rutier
Tragedia a lovit o familie întreagă din Braşov, chiar în ziua de Crăciun. Tată şi fiica cea mare s-au stins, după ce părintele a pierdut controlul maşinii într-o curbă mărginită de cruci.
De Redactia Observator la 25.12.2016, 19:38Tragedia a lovit o familie întreagă din Braşov, chiar în ziua de Crăciun. Tată şi fiica cea mare s-au stins, după ce părintele a pierdut controlul maşinii într-o curbă mărginită de cruci.
Un tată şi fiica lui cea mare au plătit cu viaţa în tragedie. Tânăra avea doar 22 de ani. Cei doi au mai trăit doar câteva secunde după impact. Medicii au făcut eforturi disperate şi au reuşit să o readucă la viaţă pe fiica cea mică, o adolescentă de 17 ani. Însă, imediat ea a intrat în comă.
Fata a fost operată. La spitalul din Braşov a ajuns, pe secţia de terapie intensivă, şi mama ei. Cel mai probabil, va fi transferată în Capitală.
La prânz, în ziua de Crăciun, cei doi părinţi şi copiii lor plecaseră în vizită, la apropiaţi. Într-o curbă, pe Drumul Naţional 1, la ieşirea din Codlea, tatăl conducea cu viteză.
Din celălalt autoturism, a fost rănit un bărbat de 44 de ani, dar rănile nu îi pun viaţa în pericol. Locul accidentului pare blestemat. Maşina familei s-a oprit într-un şanţ, în faţa unei cruci. Chiar în acel loc, un alt accident mortal avusese loc, anii trecuţi.