Trei militari, răniți în Poligonul Cățelu în timp ce aprindeau o încărcătură de explozibil
Trei militari din cadrul Centrului 13 Comunicații și Informatică „Colonel Gheorghe Vișata”, din București, au fost răniți în timp ce aprindeau o încărcătură de explozibil (TNT).
De Redactia Observator la 15.02.2023, 19:31”Miercuri, 15 februarie, în jurul orei 09.30, în Poligonul Căţelu, trei militari din cadrul Centrului 13 Comunicaţii şi Informatică „Colonel Gheorghe Vişata", din Bucureşti, au fost răniţi pe timpul executării unei şedinţe de aprindere pe cale pirotehnică a unei încărcături de exploziv (TNT)”, anunţă Ministerul Apărării, într-un comunicat d epresă.
Sursa citată a precizat că au fost aplicate imediat procedurile standard în astfel de situaţii, fiind acordat primul ajutor la faţa locului de personalul medical prezent pe timpul desfăşurării şedinţei de instruire.
”Doi dintre militari, un soldat şi un căpitan, au fost transportaţi de urgenţă la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Carol Davila" pentru efectuarea investigaţiilor medicale, unitate medicală la care a fost transportat, ulterior, şi un al treilea militar, cu gradul de soldat”, a mai precizat sursa citată.
Un soldat a fost operat, în urma incidentului
- Cine este militarul găsit mort în pat la baza Kogălniceanu din Constanța. Caporalul era căsătorit și avea un...
- Primul mercernar Wagner care a dezertat şi a fugit în Occident. Ce dovezi ar fi scos din Rusia
- Explozie de muniție în Belgorod, la granița dintre Rusia și Ucraina. Trei morţi şi 16 răniţi, după ce un...
Ministerul a explicat că unul dintre soldaţi a suferit politraumatisme la membrele superioare şi în zona capului, şi este supus, la ora transmiteri acestei ştiri, unor intervenţii chirurgicale şi proceduri medicale complexe.
”Starea sa este stabilă, neexistând, la acest moment, din evaluarea medicilor, pericol vital. Ceilalţi doi militari sunt în afara oricărui pericol, fiind în evaluarea echipelor medicale. Ofiţerul prezintă escoriaţii, plăgi la membre şi tulburări de vedere, iar celălalt soldat, care a solicitat evacuarea către spital după aproximativ două ore de la producerea incidentului, prezintă escoriaţii la nivelul membrelor”, a mai transmis MApN.
Conducerea unităţii a informat Parchetul Militar Bucureşti şi a stabilit o comisie de cercetare în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.