Un tren lovit de pietre a deraiat pe ruta Sighetu Marmaţiei - Cluj Napoca
11 oameni au trăit clipe de groază după ce trenul în care se aflau a deraiat. Două vagoane au sărit de pe şine din cauza pietrelor căzute de pe versanţi.
De Redactia Observator la 01.02.2019, 00:0511 oameni au trăit clipe de groază după ce trenul în care se aflau a deraiat. Două vagoane au sărit de pe şine din cauza pietrelor căzute de pe versanţi.
Incidentul a avut loc pe ruta Sighetu Marmaţiei-Cluj Napoca, în apropriere de intrarea în localitatea Bistra.
Din fericire, nimeni nu a fost rănit, iar călătorii au fost transportaţi cu microbuzele până la cea mai apropiată staţie. Mai multe trenuri au fost anulate până când linia de cale ferată a fost eliberată.