Antena LIVE

Curs valutar

Mai multe trenuri sunt anulate astăzi, 19 martie, sau au întârzieri de câteva ore, din cauza gerului. Lista actualizată în timp real

CFR Călători a anunţat care sunt trenurile anulate sau care înregistrează întârzieri din cauza vremii severe, astăzi, 19 martie 2018.

De la 19.03.2018, 07:41
WhatsApp
Zeci de trenuri sunt anulate astăzi, 19 martie, sau au întârzieri de câteva ore, din cauza gerului. Lista actualizată în timp real

CFR Călători a anunţat care sunt trenurile anulate sau care înregistrează întârzieri din cauza vremii severe, astăzi, 19 martie 2018.

Astfel din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, mai multe trenuri de la Bucureşti Nord către Constanţa, Craiova, Galaţi, Ploieşti şi retur au acumulat întârzieri de până la 145 de minute.

CFR anunţă că, în condiţiile în care între Ciulniţa şi Constanţa nu poate fi utilizată tracţiunea cu locomotive electrice, au fost anulate mai multe garnituri.

Potrivit CFR Călători, din cauza fenomenului de chiciură de la nivelul firelor de contact, a elementelor de infrastructură şi a materialului rulant, trenurile de la Bucureşti Nord la Constanţa, Craiova, Galaţi, Ploieşti şi retur circulă cu întârzieri.

Deoarece între Ciulniţa şi Constanţa nu poate fi utilizată tracţiunea cu locomotive electrice, a fost luată decizia anulării următoarelor trenuri:

În zonele unde este necesar, se intervine cu utilaje şi cu locomotive Diesel, iar călătorii vor fi preluaţi spre destinaţii cu trenuri din graficele de circulaţie sau cu trenuri suplimentare, mai spune CFR Călători.

Mai multe trenuri care ar fi trebuit să ajungă luni dimineaţă în Gara de Nord din Bucureşti au întârzieri între 40 şi 145 de minute.

Astfel, trenul care ar fi trebuit să ajungă de la Vatra Dornei Băi are o întârziere 40 de minute, trenul Chişinău-Bucureşti are întârziere de peste o oră, în timp ce trenul care ar fi trebuit să ajungă de la Suceava în Bucureşti în jurul orei 5.20 are întârziere de 145 de minute. 

De asemenea, trenul Bucureşti Nord-Constanţa, care ar fi trebuit să plece din Gara de Nord la 6.20, are întârziere de o oră. 

TRENURI  ANULATE  19 martie 2018

Vezi aici LISTA TRENURILOR ANULATE, actualizată 

În funcție de evoluția vremii și a temperaturilor foarte scăzute ce au implicații asupra infrastructurii feroviare și asupra funcționalității materialului rulant, pot să apară și alte modificări în programul de circulație a trenurilor de pasageri.

Pasagerii care au bilete/abonamente la trenurile afectate şi vor să renunţe la călătorie, vor primi, la cerere, contravaloarea biletelor/călătoriilor achiziţionate şi neutilizate (fie pentru întreaga rută, fie pentru distanța neefectuată din ruta respectivă), conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare. Detalii pe www.cfrcalatori.ro, la secţiunea Trafic intern.

În situaţia apariţiei unor defecțiuni la instalația electrică/de încalzire, pe fondul temperaturilor foarte scăzute, personalul de tren va redistribui călătorii, în măsura posibilităţilor, în alte vagoane şi le va acorda asistenţa necesară.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

Întrebarea zilei
Puneţi în aplicare sfaturile primite de la specialiştii în parenting?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Animalul descoperit recent care i-a uimit până și pe cercetători. Are 15 metri...
Fanatik.ro
Publicat 04.10.2024
Mutarea saudiților care îl doare pe Putin
spotmedia.ro
Publicat 04.10.2024
Centrele de date au o problemă și trebuie să alegem: Mai puțină poluare sau...
spotmedia.ro
Publicat 03.10.2024
Patru zodii binecuvântate după 5 octombrie. Oportunități uriașe pentru...
Gandul
Publicat 03.10.2024
Dezvăluirile unui luptător român din trupele speciale israeliene. „Cineva...
Adevărul
Publicat 04.10.2024
Andi Constantin, fostul concurent Burlacul, iubește din nou! Cine e și cum...
A1
Publicat 04.10.2024
Horoscopul zilei de 5 octombrie 2024. Gemenii trebuie să fie deschiși la ce e...
CaTine
Publicat 04.10.2024
Cum i-a spus Karmen Simionescu fiicei sale că va divorța de Bogdan Căplescu....
spynews.ro
Publicat 03.10.2024
Ce salariu a avut Mircea Geoană ca șef la NATO: „N-am vorbit despre asta, dar...
GSP
Publicat 03.10.2024
Cele mai bune depozite bancare în octombrie 2024. Care este banca la care...
Click.ro
Publicat 04.10.2024
O cometă nemaivăzută din Epoca de Piatră vizitează iar Pământul în...
Useit
Publicat 03.10.2024
O mamă rămasă văduvă și-a crescut singură cei trei copii mici. Peste ani a...
Redacţia.ro
Publicat 04.10.2024
„Noua blondă a lui Putin” s-a înfuriat când a fost întrebată de ce nu are...
libertatea.ro
Publicat 04.10.2024
Fiica lui Eminem este însărcinată. Artistul a anunțat că o să fie bunic...
ZU
Publicat 04.10.2024
Gem de mere. Rețeta simplă a celui mai aromat gem
Hello taste
Publicat 03.10.2024
Consumul de brânză de capră în sarcină: beneficii și contraindicații
Deparinti
Publicat 04.10.2024
Alarma sună în capul oamenilor, după o descoperire: Băutura care...
ziare.com
Publicat 04.10.2024
Cum arată acum actorul Mauricio Islas, din celebra telenovelă Amor Real. Ce...
Happy
Publicat 04.10.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Metode de tratament pentru astm. Această afecțiune cronică se acutizează toamna
Medicool
Publicat 04.10.2024
Naşul lui ”Bocciu” face acuzaţii halucinante! Rapid, incriminată pentru...
orangesport.ro
Publicat 26.09.2024