Turiștii au încins Hora Unirii pe pârtia de la Râciu: "Nu am mai dansat de doi ani aşa"
Astăzi sărbătorim Unirea Principatelor Române! Mica Unire, cum este cunoscută de toţi, este sărbătorită în toate colţurile ţării. În comuna Râciu, judeţul Mureş, localnicii şi turiştii au furat startul. La săniuş, într-un cadru de poveste, au încins şi un foc de tabără, în jurul căruia au dansat Hora Unirii.
De Redactia Observator la 24.01.2022, 08:31Sute de români au sărbătorit Mica Unire în avans, pe pârtia de la Râciu. S-au încălzit în primă fază cu câteva ture cu sania, după care s-au încălzit cu vin fiert.
După mai multe ore de săniuș, la lăsarea serii distracţia s-a mutat în jurul focului de tabără, unde localnicii şi turiştii au încins Hora Unirii.
Ciprian Belean primar comuna Râciu: Am considerat împreună cu echipa din Primărie că ar fi oportun să facem Hora Unirii într-un alt cadru, la săniuş.
Vin fiert, ceai cald şi cântece patriotice
Petrecerea de pe pârtia din Râciu s-a întins până târziu, în noapte. Cei prezenţi s-au încălzit cu vin fiert, ceai cald şi cântece patriotice.
Noi suntem români, noi suntem români, noi suntem aici pe veci stăpâni!