Ucrainean prins cu un munte de bani în vama Halmeu. Avea într-o geantă peste 300.000 de euro și voia să ajungă în Italia
Polițiștii de frontieră de la vama Halmeu, județul Satu Mare, au descoperit în geanta unui ucrainean peste 300.000 de euro, bani nedeclarați. Tânărul de 32 de ani era la volanul unui microbuz și le-a declarat agenților că voia să ajungă în Italia.
De Redactia Observator la 14.12.2022, 22:21”În această dimineaţă, în jurul orei 06.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Halmeu, judeţul Satu Mare, s-a prezentat pentru a intra în ţară un cetăţean ucrainean în vârstă de 32 de ani, conducând un microbuz înmatriculat în Ucraina. Cu ocazia controlului efectuat asupra mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au descoperit o geantă în care se afla suma de 319.650 euro, bani nedeclaraţi la controlul de frontieră”, anunţă Polița de Frontieră într-un comunicat.
Ucraineanul voia să ajungă în Italia
La verificări, şoferul a declarat că geanta îi aparţine, că anii sunt ai lui și că dorea să ajungă în Italia, de unde urma să cumpere mai multe maşini, pe care, mai apoi, să le ducă spre vânzare în Ucraina.
Omul nu a putut prezenta niciun document justificativ şi nici nu a declarat suma pe care o avea asupra sa conform legislaţiei în vigoare, astfel că toți banii au fost reținuți până la clarificarea situaţiei, urmând să fie luate măsurile în consecinţă.