Antena LIVE

Curs valutar

Video

Ultimele clipe din viaţa lui Silviu, strivit sub ochii frăţiorului chiar de şoferul care-l trata ca pe un fiu. Moartea l-a răpit la doar 7 anişori

O joacă banală s-a încheiat tragic pentru un băieţel de doar 7 ani din comuna Iacobeni, judeţul Sibiu. Copilul a fost strivit sub roţile unei autoutilitare, după ce s-a prins de bena acesteia, apoi s-a dezechilibrat şi a căzut. Profitând de absenţa mamei, care tocmai plecase la serviciu, băiatul împreună cu fratele său mai mare, au plecat pe uliţa satului. Când maşina a trecut pe lângă ei, copiii s-au agăţat de ea. Deşi medicii s-au luptat să-i salveze viaţa micuţului, acesta nu a mai avut nicio şansă.

De la 18.05.2024, 07:38
WhatsApp
Vezi și:

Viaţa lui Silviu a fost curmată înainte de a începe cu adevărat. Deşi provenea dintr-o familie numeroasă, care abia reuşea să pună ceva pe masă, micuţul ştia să se bucure de copilărie. Astfel, de fiecare dată când mama lui pleca la serviciu, copilul o zbughea pe uliţă, unde se juca împreună cu fraţii săi. Aici a avut loc şi tragedia. 

Silviu a murit la doar 7 ani, strivit de autoutlitara cu pietriş

"Bărbatul ei e dus în străinătate şi normal că are nevoie de mâncare, de îmbrăcăminte, de toate cele necesare pentru un copil", spune un vecin. În timp ce se juca în faţa casei cu fratele său de 9 ani, Silviu a observat o autoutlitară care descărca pietriş. Cum şoferul le aducea adesea câte ceva în dar, încântat peste măsură, băiatul a lua-o la fugă spre maşină. 

S-a prins de benă, însă imediat ce vehiculul a dat cu spatele, micuţul s-a dezechilibrat şi a căzut. "Cei doi copii s-au dus în spate la maşină, doar cel mare a apucat să se suie şi cel mic... nu a apucat să se suie şi l-a călcat", povesteşte o vecină.

Pe acelaşi subiect

Reacţia şoferului după accidentul tragic

Fratele său a reuşit să se salveze, însă Silviu a ajuns direct sub roţi. Când şi-a dat seama ce a făcut, şoferul a avut un şoc. "Şi-a dat aici cu palmele în cap, după cum au spus oamenii. Pe el îl îndrăgea, îi aducea în fiecare dimineaţă câte un corn, câte o ciocolată, suc", spune mama copilului.

Deşi era în stare extrem de gravă, medicii s-au luptat zeci de minute pentru a-i salva viaţa micuţului. În zadar, însă. Inima copilul a încetat să mai bată. "Copilul era sub maşină, între prima şi a două roată, cu faţa în jos. Politraumatism prin stivire", a declarat Laura Silvestru, Serviciul Ambulanţă Agnita.

"Din cauza rănilor suferite, copilul nu a supravieţuit, medicii declarând decesul acestuia", a precizat Elena Welter, purtător de cuvânt IPJ Sibiu. Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. Acum, familia băieţelului de 7 ani se pregăteşte de înmormântare.

Andrei Naiţă
copil mort sibiu
Întrebarea zilei
V-a crescut salariul în ultimul an?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025