Un bărbat de 39 de ani din Satu Mare şi-a găsit sfârşitul într-un accident de muncă în Austria. Pe Vasile îl aşteptau acasă doi copii
Este doliu într-o familie din Satu Mare. Un bărbat în vârstă de 39 de ani, originar din localitatea Călineşti Oaş a pierit tragic într-un accident de muncă în Austria. Acasă, soţia şi cei doi copii aşteaptă acum sosirea sicriului cu trupul neînsufleţit.
De Ovidiu Cojocaru la 12.10.2022, 17:32Nenorocirea a avut loc în oraşul austriac Ober – Grafendorf (districtul St. Pölten-Land). Totul s-ar fi întâmplat în timpul programului de muncă.
Bărbatul, plâns acasă de familie şi prieteni
Vasile Şetfuţ efectua lucrări la o placă şi într-un moment de neatenţie ar fi căzut direct pe beton, de la aproximativ 12 metri înălţime.
Bărbatul avea doi copii, cu vârste de 7, respectiv 1 an şi jumătate. Era plecat în străinătate pentru a munci, iar prima dată emigrase în talia. În Austria, locul unde şi-a găsit sfârşitul se afla de 3 ani.
Trupul neînsufleţit va ajunge acasă miercuri seara, rudele îndurerate se pregătesc acum pentru înmormântare.
Pe reţelele de socializare, cei care l-au cunoscut pe Vasile au postat mai multe mesaje de condoleanţe prin care îşi exprimă tristeţea în urma cumplitei veşti. "Sincere condoleanțe. Doamne ce tristețe, duminică ne-am întâlnit și acum să aud așa ceva. Mi se rupe inima, ce trist,... ce e viața omului", "Sincere condoleanțe Dumnezeu să-l odihnească în pace și vouă multă putere să treceți peste durerea asta mare",
"Sincere Condoleanțe intregi famili,Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace",
"Ingerii sa vegheze drumul tau lin catre Dumnezeu. Sincere condoleante familiei indurerate……."
Material realizat cu ajutorul informaţiilor transmise de reporterul Observator, Simona Vasiac