Antena Meniu Search
x

Tânăr român de 19 ani, găsit mort pe malul unui lac de acumulare din apropiere de Madrid. Plecase la scăldat, dar n-a mai ieşit din apă

Tânăr român de 19 ani, găsit fără viaţă în zona lacului Valdecañas din Spania, de către Grupul de Specialiști în Activități Subacvatice (GEAS) al Gărzii Civile. Potrivit ziarulromanesc.es, băiatul s-ar fi dus la scăldat, dar din cauza curenţilor nu a mai reuşit să iasă la mal.

de Redactia Observator

la 11.10.2022, 16:26

Un tânăr român de 19 ani a fost găsit mort pe malul unui lac de acumulare din apropiere de Madrid - Profimedia

Potrivit autorităţilor, trupul neînsufleţit al tânărului de 19 ani a fost descoperit aproape de locul unde ar fi fost văzut ultima oară la scăldat, în La Ponderosa, o zonă apreciată de pescari. Cadavrul a fost preluat şi transportat la Institutul de Medicină Legală din Caceres, urmând a fi stabilită cauza morţii.

Pescarii din zonă au declarat în faţa anchetatorilor că tânărul era venit din Madrid. Ar fi mâncat pe plajă, în apropierea acestora, apoi a intrat în apă, înotând până lângă o insuliţă. La întors însă, mărturisesc pescarii, ar fi avut o problemă, pentru că nu a mai reuşit să ajungă la ţărm, iar la scurt timp a dispărut. Oamenii din zonă au dat imediat alarma, anunţând cele întâmplate, însă din cauza întunericului, căutările au fost suspendate, urmând să fie reluate sâmbătă.

Trupul neînsufleţit, găsit duminică după amiază

Duminică dimineaţă rămăseseră deja puţine speranţe ca tânărul român să mai fie găsit în viaţă. După amiază târziu, cele mai negre coşmaruri au devenit realitate. Trupul neînsufleţit a fost găsit nu departe de locul în care intrase în apă.

Zona este cunoscută pasionaţilor de pescuit care vin weekend de weekend în lacul de acumulare Valdecañas. Primarul din El Gordo, Silvia Sarro, a precizat însă că nu este prima dată când au loc astfel de evenimente tragice acolo. Întreaga comunitate este afectată de cele întâmplate, oamenii aducând omagii la faţa locului.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Unde vă petreceţi Sfintele Paşti?

Observator » Stiri externe » Tânăr român de 19 ani, găsit mort pe malul unui lac de acumulare din apropiere de Madrid. Plecase la scăldat, dar n-a mai ieşit din apă