Un bărbat de 63 de ani a fost agresat chiar în faţa unei primării, în judeţul Olt. A ajuns la spital cu răni grave
Un bărbat în vârstă de 63 de ani, din comuna Traian, ar fi fost agresat, luni după-amiaza, în faţa sediului primăriei din localitatea menţionată, de către doi bărbaţi, fiind apoi transportat la spital, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt, Claudiu Şerban, scrie Agerpres.
De Redactia Observator la 31.10.2022, 18:49Potrivit unor surse Agerpres, persoana care ar fi fost agresată este fostul primar al localităţii Traian, Marian Negrilă, în prezent consilier local din partea PNL.
"La data de 31 octombrie 2022, în jurul orei 15,40, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt au fost sesizaţi, prin apel 112, cu privire la faptul că un bărbat ar fi fost agresat în timp ce se afla în faţa unei instituţii publice, din comuna Traian, judeţul Olt. La faţa locului, s-au deplasat poliţiştii Secţiei nr. 5 Poliţie Rurală Deveselu. Din primele verificări, poliţiştii au stabilit faptul că un bărbat, în vârstă de 63 de ani, din comuna Traian, ar fi fost agresat fizic de către două persoane, respectiv un bărbat, în vârstă de 37 de ani, din aceeaşi localitate şi un tânăr, în vârstă de 29 de ani, din municipiul Caracal", a precizat Claudiu Şerban.
Bărbatul în vârstă de 63 de ani a fost transportat la spital
În urma incidentului, bărbatul în vârstă de 63 de ani a fost transportat la Spitalul Municipal Caracal pentru îngrijiri medicale.
- "Dă-i, dă-i, dă-i!". Bătaie cu iz de spectacol, la Constanţa. Cum a fost organizat scandalul cu public dintre...
- A bătut-o cu sălbăticie pe vânzătoare pentru că nu i-a adus băutura rece. Recidivist cu acte în regulă,...
- Casa groazei: Copiii din Suceava, bătuţi cu cruzime şi munciţi ore în şir de tată, ar fi fost exploataţi timp...
Poliţiştii au deschis dosar penal pentru de lovire sau alte violenţe, urmând să fie audiate persoanele care l-ar fi agresat pe bărbatul în vârstă de 63 de ani.
Marian Negrilă a fost primar al comunei Traian în perioada 2004-2020. În anul 2015, organizaţia PNL Olt a transmis un comunicat de presă în care reclama faptul că maşina de serviciu a primarului Marian Negrilă a fost incendiată de o mână criminală, după ce acesta ar fi fost şi ameninţat cu moartea şi i-ar fi fost incendiate şi nişte culturi agricole de către "adversarii săi politici".