Un bărbat din Argeş a încercat să dea foc la casă, pentru a se răzbuna pe fosta soţie. Nu a putut trece peste despărţire
Răzbunare cu foc în Argeş! O femeie a trăit clipe de groază după ce fostul partener i-a dat foc unei anexe din gospodărie.
De Redactia Observator la 20.08.2021, 09:39Focul a izbucnit dupa ora 22:00, iar femeia a fost cea care a chemat pompierii după ce a văzut flăcări mari în fânar. Timp de o oră, pompierii au încercat să stingă incendiul, dar acoperişul anexei nu a mai putut fi salvat. După ce au stins flăcările, au concluzionat că focul a fost pus intenţionat. Principalul suspect este fostul partener de viaţă al femeii, care n-ar fi suportat despărţirea. Bărbatul a fost prins şi dus la audieri.