Un cioban din Maramureș e de negăsit, după ce a intrat la scăldat într-o baltă, în Dumbrăvița
Misiune dificilă pentru salvatorii maramureşeni. Un cioban în vârstă de 41 de ani, aflat singur cu oile la păscut, este de negăsit, după ce ar fi intrat în balta din Dumbrăviţa.
De Redactia Observator la 29.07.2024, 08:48Alarma a fost dată de primarul localităţii, care a mers să îi ducă mâncare bărbatului şi nu l-a găsit pe acesta. Încercând să dea de urma bărbatului, pe malul bălţii a observat hainele ciobanului şi a sunat la 112.
"A fost aici, s-a scăldat. A lăsat oile aici şi el s-a băgat în apă, la scăldat. Numai hainele sunt acolo. S-a băgat în apă, a fost gata el", a spus un alt cioban.