Antena LIVE

Curs valutar

Foto

Un copil 9 ani s-a ascuns de familie în pădure, revoltat că a pierdut la un joc, în Buzău. 100 de persoane l-au căutat cu disperare

În jur de 100 de persoane au participat duminică la căutarea unui copil în vârstă de 9 ani care ar fi plecat într-o zonă împădurită, îndepărtându-se de părinţi, drept nemulţumire în urma unui joc la care participase.

De la 01.04.2024, 07:38
WhatsApp
Un copil 9 ani s-a ascuns de familie într-o pădure, revoltat că a pierdut la un joc, în Buzău. 100 de persoane l-au căutat cu disperare IPJ Buzău

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) au fost sesizaţi duminică seară de către o mamă cu privire la faptul că, în timp ce se afla într-o zonă turistică a judeţului, copilul său, de 9 ani, a plecat de lângă familie şi nu îl mai găseşte.

"Având în vedere sesizarea, ora târzie, condiţiile de luminozitate scăzută, dar şi specificul zonei, deluros şi în mare parte împădurit, poliţiştii s-au deplasat de urgenţă la locaţia indicată de către apelantă şi au demarat verificări pentru depistarea cu operativitate a copilului. Au fost mobilizate aproximativ 100 de persoane, dintre care peste 80 din cadrul MAI, dar şi reprezentanţi silvici şi ai autorităţilor judeţene/locale, cărora li s-au alăturat inclusiv voluntari aflaţi în zonă, dornici să contribuie la activităţile desfăşurate pentru găsirea minorului. Astfel, la numai o oră de la sesizare, unul dintre voluntari anunţa, spre liniştea tuturor celor implicaţi, că a găsit copilul. Minorul a fost predat poliţiştilor şi personalului medical, pentru clarificarea împrejurărilor în care a plecat, dar şi pentru a se asigura că acesta nu a suferit vătămări", a informat IPJ Buzău.

S-a ascuns în pădure în semn de revoltă

Potrivit sursei citate, copilul ar fi decis să plece voluntar, drept nemulţumire în urma unui joc la care participase.

Pe acelaşi subiect

"Din discuţiile purtate a reieşit că, în urma participării la un joc, nemulţumit fiind că ar fi pierdut s-ar fi decis să plece, în mod voluntar, în zona împădurită. Acesta ar fi stat ascuns, în semn de revoltă, fără să conştientizeze pericolele la care s-a expus. Mâinile mamei, aşa cum se văd în imagine, spun totul despre îngrijorarea generată de gestul fiului", a arătat IPJ.

Poliţiştii au transmis recomandări în astfel de cazuri.

"Poliţiştii reamintesc tuturor copiilor că părăsirea zonei de siguranţă poate aduce pericole a cărorproiecţie nu o au încă, având în vedere vârsta fragedă. Plecarea voluntară nu este o joacă, riscurile la care se expun în acest fel pot fi multiple, diverse şi, uneori, iremediabile! Poliţiştii adresează şi părinţilor recomandarea de a urmări îndeaproape comportamentul copiilor şi de a menţine contact vizual permanent cu aceştia atunci când se află în zone de agrement", a transmis sursa citată. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

disparut copil padure buzau
Întrebarea zilei
V-a crescut salariul în ultimul an?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025