Un cuplu din Târgu Jiu, sancţionat după ce fiul de 12 ani a vandalizat mai multe staţii pentru transportul în comun, abia montate
Mai multe staţii pentru transportul în comun recent montate în Târgu Jiu au fomontatest vandalizate, iar primarul Marcel Romanescu a transmis că situaţia nu poate fi tolerată, întrucât pierd locuitorii oraşului. Poliţia Locală a identificat autorul – în persoana unui copil de 12 ani, ai cărui părinţi au fost sancţionaţi.
De Redactia Observator la 17.11.2023, 21:55”Nici nu au fost montate bine noile staţii pentru transportul în comun, că au şi fost vandalizate. Un gest iresponsabil, care îi va costa, însă, foarte scump pe cei care l-au comis”, a scris, vineri, pe Facebook, primarul din Târgu Jiu. Marcel Romanescu preciza că Politia Locală a început procedurile de identificare a celor responsabili.
Vandalul din Târgu Jiu are 12 ani
Într-o postare ulteriorară, primarul a anunţat că Poliţia Locală a identificat foarte repede persoana care a vandalizat staţiile pentru transportul în comun.
”Este vorba de un copil de 12 ani. Părinţii acestuia au fost sancţionaţi şi obligaţi să cureţe "operele" lăsate de minor. Nu tolerăm astfel de situaţii pentru că cei păgubiţi sunt cetăţenii municipiului, ale căror taxe se regăsesc în investiţiile pe care le facem în oraş”, a mai scris primarul, potrivit news.ro.
- Suspiciuni de toxiinfecţie alimentară la un internat din Târgu Jiu. Trei eleve au ajuns la spital după ce au...
- Cătălin Cherecheş se jură că nu e corupt, cu ceas de 80.000 de euro la mână. Socrii primarului, puşi pe glume...
- Moarte misterioasă în Târgu-Jiu. Un copil de 13 ani, găsit fără suflare în baie de bunicul său
În urmă cu câteva zile, acesta anunţa că se continuă montarea celor 47 de staţii destinate transportului în comun din Târgu Jiu.
”Acestea au fost achiziţionate prin proiectul INFOTRAFIC, pentru care am obţinut finanţare europeană şi care face parte din seria de proiecte destinate modernizării transportului în comun din municipiul nostru. Aşa cum am mai precizat, toate staţiile vor fi echipate cu panouri de informare a călătorilor privind timpul de aşteptare şi liniile disponibile în staţia respectivă, dar şi camere video de supraveghere cu rol de creştere a siguranţei călătorilor şi echipamentelor”, anunţa primarul.