Un echipaj SMURD care se întorcea din misiune a salvat un căţel abandonat pe marginea drumului, în Botoşani. Animalul era captiv într-un sac
Imginea zilei vine din Botoşani, acolo unde un echipaj medical a avut parte, sâmbătă dimineață, de o intervenție mai puțin obișnuită.
De Redactia Observator la 17.03.2024, 07:57Un cățel a fost salvat de un echipaj SMURD cu medic care se întorcea dintr-o misiune, unde au fost chemaţi să confirme decesul unei persoane. La întoarcere, au dat peste un sac pe marginea drumului care mişca legat la ambele capete în care se afla un câine abandonat. Membrii echipajului au tăiat sacul şi au eliberat animalul care a fugit pe un câmp.
“Din păcate, încă mai avem parte de astfel de exemple de lipsă de umanitate. Membrii echipajului nostru au dat dovadă, în primul rând, că sunt oameni. Au observat sacul suspect în șanț și au oprit imediat pentru a vedea despre ce e vorba. Finalul a fost unul fericit, cățelul fiind salvat”, a transmis Ramona Guraliuc, coordonatorul UPU-SMURD, potrivit Monitorul de Botoşani.