Un moment de neatenție l-a costat viața pe un șofer de 23 de ani, la ieșirea din Mizil. A murit carbonizat după o depășire riscantă
A vrut să depăşească o coloană de maşini şi a ieşit în faţa TIR-ului. A fost greşeala fatală făcută de un tânăr de 23 de ani, ieri, la ieşirea din oraşul Mizil. În urma impactului, maşina în care se afla a luat foc. Nu a mai reuşit să iasă. Şi cabina TIR-ului a fost cuprinsă de flăcări, însă conducătorul acestuia a reuşit să se salveze. Vă avertizăm că urmează detalii cu un puternic impact emoţional.
De Redactia Observator la 30.09.2021, 08:24Este tot ce a mai rămas din maşina condusă de tânărul de 23 de ani. Martorii spun că acesta şi-ar fi pierdut răbdarea, ieri, la ieşirea din Mizil, şi a încercat o depăşire periculoasă. Nu a mai putut evita impactul devastator cu TIR-ul venit din sens opus.
Adrian Țurcaș, Poliția Orașului Mizil: Din direcția Mizil către Buzău pe DN1B circula un autoturism marca Dacia Logan care la un moment dat s-a desprins din coloană și a intrat în coliziune cu un ansamblu de vehicule format din autotren și semiremorcă. În urmă impactului, ambele autovehicule au fost incendiate. Din autoturismul Dacia Logan conducătorul auto a decedat carbonizat.
La sosirea echipajelor de pompieri, atât maşina, cât şi cabina TIR-ului erau cuprinse de flăcări.
Cătălin Mihai, ISU Prahova: La locul intervenției am mobilizat o autospecială de lucru cu apă și spumă o descarcerare și o ambulanță SMURD.
- "M-am trezit cu el în faţă". Impact fatal între un TIR şi un autoturism, în Mizil. Un bărbat a murit, după ce...
- Accident filmat de camere în Vaslui. Patru oameni au ajuns la spital, după o depășire periculoasă pe linia...
- Șofer de TIR strivit sub cabină, în Călimănești, după ce s-a răsturnat cu camionul. Paramedicii n-au putut...
Şoferul TIR-ului spune că a încercat să tragă dreapta, dar nu a putut evita impactul. Abia a scăpat şi el de flăcări.
Cosmin Vinea, șofer TIR: Păi a luat foc că a luat foc maşina lui. Şi până au venit domnii de la pompieri a durat puţin şi...
Pentru că circulaţia în zonă a fost restricţionată, s-au format în scurt timp cozi uriaşe de maşini. Şoferii spun că văd tot mai des astfel de accidente şi dau vina pe starea drumurilor.
Este și înșelător drumul asta. Nu vedeți că este plin de denivelări... ai puțină greutate, uite așa pleacă mașină cu ține.
Nu se face absolut nimic. Accidente, accidente. Nu e nici prevenire, nici absolut nimic.
În cauză a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.