Un Opel Astra a luat foc în mers şi a rămas fără frâne pe autostrada A1. Șoferul și o fată de 17 ani au sărit din mașină
Doi tineri au fost răniţi, în această după-amiază, după ce au sărit dintr-o mașină aflată în mers, care a luat foc şi a rămas fără frâne, pe autostrada A1 Arad - Timișoara.
De Veronica Micu la 05.06.2021, 16:09Scene teribile în această după-amiază, pe Autostrada A1 Arad - Timișoara, după ce un Opel Astra a luat foc în mers, apoi a rămas fără frâne. Speriați, șoferul de 23 de ani și pasagera de 17 ani au sărit din autoturism. După ce a mai rulat câţiva metri, mașina s-a înfipt într-un parapet.
Incidentul a avut loc la kilometrul 514, sensul de deplasare Orțișoara-Giarmata, iar alarma la 112 a fost dată la ora 13.32. La fața locului au intervenit o mașină de pompieri cu trei subofițeri, o autospecială de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Timiş și una SMURD.
"La sosirea echipajelor la locul intervenției, au constatat că incendiul se manifesta la întregul autoturism. Cele două persoane care se aflau în mașină le-au transmis pompierilor că au sărit din mașină, deoarece s-a produs un incendiu la compartimentul motor și au rămas fără frână", a transmis ISU Timiș.
Șoferul și fata de 17 au fost transportați la spital
- Cisternă cu motorină, în flăcări pe DN 21 A. Traficul este blocat în totalitate. Surse: Cisterna a explodat
- Maşină făcută scrum, după ce şoferul ar fi adormit la volan şi a ajuns cu vehiculul peste un sens giratoriu,...
- Un clujean și-a dat foc la mașină din greșeală, după ce a aruncat o brichetă pe bancheta din spate
Șoferul de 23 de ani s-a ales cu un traumatism cranian cerebral deschis, în timp ce fata a scăpat cu câteva zgârieturi la mâini și picioare.
Amândoi au fost transportaţi la spitalul din Timişoara.
Incendiul la autoturism a fost lichidat, autoturismul fiind afectat în proporție de aproximativ 90%.
Polițiștii fac acum cercetări pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat. În urma incidentului, circulaţia a fost blocată jumătate de oră pe o bandă.
- Articol realizat cu ajutorul informațiilor și imaginilor obținute de reporterul Observator Iulia Pop -