Antena LIVE

Curs valutar

Un polițist din Oradea acuză că i-au fost accesate ilegal datele personale chiar din interiorul Poliției şi date unui om de afaceri care l-a ameninţat

Ministerul de Interne a solicitat Poliţiei Române să demareze urgent verificări în legătură cu acuzaţiile aduse de un poliţist din Oradea, care susţine că datele sale personale au fost accesate în mod ilegal, chiar din interiorul Poliţiei, în interesul unui influent om de afaceri local, relatează Agerpres

De la 07.08.2023, 17:28
WhatsApp
Eveniment de prezentare a tehnicii Politiei Romane Inquam Photos / Octav Ganea

"Referitor la subiectul dezbătut în spaţiul public privind un poliţist din Bihor care ar fi descoperit că datele personale i-au fost accesate ilegal în beneficiul unor oameni influenţi din judeţ, facem următoarele precizări: Conducerea Ministerului Afacerilor Interne a solicitat Inspectoratului General al Poliţiei Române să demareze urgent verificări în acest caz.

În funcţie de rezultatele verificărilor, vor fi luate măsurile care se impun, conform legii. Conducerea MAI atrage atenţia tuturor celor care deţin funcţii de comandă, la orice nivel sau structură, că este datoria lor să sprijine şi să protejeze poliţiştii oneşti, indiferent de numele şi influenţa persoanelor cu care se confruntă. Legea şi procedurile poliţieneşti trebuie să fie respectate în toate situaţiile, fără excepţie. Nicio abatere de la acest principiu nu va fi tolerată", a transmis MAI, printr-un comunicat de presă.

Poliţist şicanat de șefi și amenințat în stil mafiot

Reporterii de la Recorder au publicat un reportaj în care un poliţist din Oradea susţine că datele sale personale au fost accesate în mod ilegal, chiar de către colegii săi, şi date unui om de afaceri, care l-a ameninţat prin telefon.

Pe acelaşi subiect

Potrivit jurnaliştilor, totul ar fi plecat de la o ceartă izbucnită în februarie 2022 între soţia poliţistului şi cea a omului de afaceri, subiectul fiind un loc de parcare din faţa blocului.

În doar câteva minute de la incident, poliţistul susţine că a fost sunat de omul de afaceri, care l-ar fi ameninţat că "îl va învăţa conduită de poliţist" şi că "se va ocupa ca lucrurile să iasă aşa cum trebuie, elegant".

Poliţistul spune că a fost şocat de rapiditatea cu care omul de afaceri a aflat numărul său de telefon şi a depus o plângere împotriva lui pentru ameninţare şi accesare neautorizată de date personale.

Ulterior, el a fost chemat la discuţii de şeful IPJ Bihor, care i-ar fi dat de înţeles că ar trebui să se împace cu omul de afaceri, primind aceleaşi sugestii şi de la alţi poliţişti.

În continuare, poliţistul reclamă că a fost șicanat de șefi și amenințat în stil mafiot, spune că împotriva lui au fost luate mai multe măsuri abuzive şi chiar a primit o avertizare de tip mafiot. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

politist oradea date personale om de afaceri
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024