Antena LIVE

Curs valutar

Video

Un polițist din Vrancea, aflat în timpul liber, a fost bătut în fața băiețelului său de șapte ani, după ce a încercat să salveze o femeie

Un poliţist a fost bătut în fața băiețelului său de șapte ani, după ce a încercat să salveze o femeie agresată de trei tineri. Incidentul s-a petrecut pe peronul unei gări din Vrancea, iar agentul era în timpul său liber.

De la 31.01.2023, 14:46
WhatsApp
Vezi și:

Dacă fapta va fi încadrată doar la lovire, cei trei indivizi riscă până la 2 ani de închisoare, dar dacă vor fi cercetați pentru ultraj, pedeapsa poate crește până la 12 ani.

Totul s-a întâmplat seara, în jurul orei 20, pe peronul gării din Gugești, județul Vrancea. Polițistul de 36 de ani, aflat în timpul liber, aștepta trenul împreună cu fiul său de 7 ani. La un moment dat, a văzut cum 3 bărbați agresează o femeie pe peron, verbal inițial, dar mai apoi și fizic.

Agentul s-a apropiat pentru a-i lua apărarea și le-a spus tuturor că este polițist, dar acest lucru nu a contat. Cei trei bărbați au început să îl lovească cu pumnii și picioarele. La un moment dat, a reușit să scape și și-a anunțat colegii.

Față de cei 3 tineri reținuți pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 zile.

Alex Prunean

Meseria aceasta de fapt e o vocație. Sau un microb. De fapt, ambele. Îmi aduc aminte că atunci când am intrat în “familia Antenei” eram cel mai tânăr corespondent. ...

politist bataie copil gara vrancea salvat tineri
Întrebarea zilei
Aţi ieşit la lopată în aceste zile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza. Când scăpăm de ninsori și...
Fanatik.ro
Publicat 19.02.2025
Povestea cu mineralele Ucrainei: O superafacere în stil colonial sau o capcană...
spotmedia.ro
Publicat 19.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Ce a pățit acest tânăr, după ce a adormit așa în avion. Cum s-a răzbunat...
Gandul
Publicat 19.02.2025
S-au înțeles Putin și cu Trump pentru susținerea lui Georgescu? „O abordare...
Adevărul
Publicat 19.02.2025
Cristina Ciobănașu, detalii neașteptate despre relația cu Alex Mureșan: „Nu...
A1
Publicat 19.02.2025
Horoscopul zilei de 20 februarie 2025. Berbecii au nevoie de timp pentru ei. Află...
CaTine
Publicat 19.02.2025
„Locul acesta a devenit acasă”. Andrei Perneș de la Mireasa, ultimul mesaj...
spynews.ro
Publicat 19.02.2025
Giovanni Becali nu-l uită pe Chivu: „M-a trădat și urăsc asta”. A...
GSP
Publicat 18.02.2025
Cum să crești ghimbir acasă? Simplu, accesibil și perfect pentru orice...
Click.ro
Publicat 19.02.2025
Asteroidul care „poate distruge orașe” are șanse de 1 la 32 să se izbească...
Useit
Publicat 19.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Tudor Chirilă, reacție dură după mesajul lui Elon Musk despre Călin...
libertatea.ro
Publicat 18.02.2025
Doechii a negat acuzațiile de playback la Premiile Grammy 2025: „Aveam...
ZU
Publicat 19.02.2025
De ce sunt castraveții ambalați în folie de plastic. Motivele la care nu te-ai...
Hello taste
Publicat 17.02.2025
Cum să alegi primul instrument muzical pentru copilul tău
Deparinti
Publicat 19.02.2025
Soția lui Cenk Torun divorțează de celebrul actor. Motivul din spatele deciziei...
Happy
Publicat 19.02.2025
Probleme pentru Lidia Buble! Ce a pățit celebra artistă: „Mi se pare...
BZI
Publicat 19.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Diferența dintre tipurile de gripă A, B și C. Care este mai grav?
Medicool
Publicat 19.02.2025