Profesorul universitar clujean care cerea șpagă studenților a fost arestat
Fiecare student e dator cu o şpagă - e lecţia pe care o preda un profesor universitar din Cluj Napoca. A fost filmat de procurori, luând mită de la studenți: teancuri întregi cu bani, strânse în numai jumătate de oră, înaintea examenului. Reporterii Observator au obţinut în exclusivitate interceptări șocante.
De Redactia Observator la 05.09.2017, 03:11Fiecare student e dator cu o şpagă - e lecţia pe care o preda un profesor universitar din Cluj Napoca. A fost filmat de procurori, luând mită de la studenți: teancuri întregi cu bani, strânse în numai jumătate de oră, înaintea examenului. Reporterii Observator au obţinut în exclusivitate interceptări șocante.
Profesorul Ioan Ardelean preda disciplina "Mecanisme", dar anchetatorii vorbesc despre mecanisme clare de strâns şpagă: banii se puneau în plic, iar profesorul nu avea timp de pierdut. Iată o conversaţie dintre profesor şi o studentă:
Profesor: Curaj, curaj.
Studentă: Bună ziua, am venit.
- Imagini incredibile de la flagrantul în cazul profesorului Ioan Ardelean, de la Universitatea Tehnică din Cluj....
- Percheziţii de amploare la Universitatea Tehnică din Cluj! Un profesor este acuzat că lua SPAGĂ de la sudenţi!
- Profesorul universitar din Cluj, reţinut pentru luare de mită. Studenţii 'promovau' cu sume de până la 450 euro...
Profesor: Domniţă, ştiu pentru ce ai venit, hai că nu avem toată ziua la dispoziţie să ne domnim.
Studentă: Mă iertaţi, dar nu ştiu cum să fac.
Profesor: Dacă şi pentru asta ai nevoie de un manual de instrucţiuni...
Studentă: Da, da, aici sunt, mă iertaţi...
Profesor: Să merg pe încredere, să număr?
Studentă: Da, vă rog. Adică nu v-aş fura.
Profesor: Hai că avem treabă. Să nu îmi spui că astepţi şi rest?
Studentă: Doamne fereşte!
Întregul examen era influenţat de şpăgi. În ultimul rând stăteau cei care plăteau 100 de euro şi aveau libertate totală la copiat. Cei care plăteau şpaga standard de 50 de euro stăteau la mijlocul sălii: puteau să copieze, dar nu obţineau o notă mult prea mare. Cei care se credeau prea deştepţi ori nu aveau bani stăteau în primul rând, iar profesorul le dedica întreaga atenţie: nu copiau niciun rând!
De trei luni, anchetatorii erau pe urmele profesorului, iar o mână de ajutor a venit chiar de la studenţii lui, care l-au denunţat.
"Domnul profesor dădea mereu de înţeles că nu are rost să ne chinuim să înţelegem o materie care nu ne ajută în viaţă. Lăsa de înţeles că şpaga e un favor". dezvăluie un student.
Şefii Universităţii Tehnice din Cluj sunt şocaţi de faptele colegului lor. I-au suspendat contractul de muncă şi îl anchetează. Profesorul a petrecut 24 de ore după gratii, iar acum se află în arest la domiciliu.