Antena LIVE

Curs valutar

Video

Un regizor britanic face o teză de doctorat despre doina românească. "Este, de fapt, legătura dintre om și Dumnezeu"

Un regizor britanic duce mai departe doina românească printr-o teză de doctorat. Jack a ajuns astăzi în Maramureş, unde a luat o primă lecţie de la localnicii care l-au întâmpinat cu cântec şi horincă. 

De la 17.09.2024, 20:49

"Suflă vântul în deal la cruce. Suflă vântul, lemne aduce". Iar doina l-a adus pe Jack Wake-Walker, un tânăr regizor şi scenarist britanic, pentru a doua oară în România. Prima dată a ajuns la Viscri, iar acum la Călinești, Maramureş. A aflat despre tradiţionalul nostru cântec la cursul de culturi străine pe care îl urmează la Universitatea din Newcastle.

"Doina este pe cale de dispariţie şi există o listă în patrimoniul UNESCO, unde sunt o mulţime de tradiţii din întreaga lume care sunt în pericol să dispară", a spus Jack Wake-Walker, regizor şi scenarist britanic.

Cântecul nostru de dor l-a fascinat atât de mult pe britanic, încât vrea să îşi scrie teza de doctorat despre doină. "Am ales Maramureşul, pentru că sunt de părere că doina are încă rădăcini puternice aici", a mărturisit el.

Teză de doctorat despre doina românească

Pe acelaşi subiect

Gazda regizorului a fost Măriuca Verdeș, care l-a întâmpinat cu horincă. Odată cu Jack a venit şi Kim, o prietenă de-a lui, care îl ajută să îşi facă teza de doctorat despre doină. 

"O doină este, de fapt, legătura dintre om şi Dumnezeu, şi întreg Universul. Doinele sunt ca nişte rugăciuni, care, teoretic, erau tăinuite de omul care cânta", a spus Măriuca.

"Mi-am dat seama că există multe asemănări între tradiţiile noastre. Este un fel de bocet şi este, de asemenea, foarte, foarte lung. În plus, este improvizat, ceea ce îl face să semene cu doina. Există această conexiune cu spiritul, cu alte lumi", a fost de părere Kim Gray Ennis, amică de-ale lui Jack Wake-Walker.

La sfârşitul vizitei, Măriuca i-a oferit britanicului un CD cu doine româneşti. Cântecele nostre tradiţionale au fost incluse în patrimoniul UNESCO acum 15 ani. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

doina britanic maramures regizor
Întrebarea zilei
Sunteţi de acord ca elevii să fie privaţi de telefoane în timpul orelor?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Țara care renunță la clasa pregătitoare. Copiii vor începe şcoala cu un an...
Fanatik.ro
Publicat 19.09.2024
Mormântul unui copil vampir, descoperit în Polonia
spotmedia.ro
Publicat 19.09.2024
Uluitor | Sanatoriul Techirghiol, obligat să plătească 50.000 de lei unui...
Gandul
Publicat 19.09.2024
„Asasinul” trimis de Iran pentru a-l ucide pe Netanyahu este un pensionar...
Adevărul
Publicat 19.09.2024
Lora și Ionuț Ghenu s-au căsătorit civil. Cum a arătat cântăreața în ziua...
A1
Publicat 19.09.2024
Horoscopul zilei de 20 septembrie 2024. Racii au parte de oportunități pe mai...
CaTine
Publicat 19.09.2024
Descinderi acasă la Nuțu Cămătaru! Au fost găsite maimuțe, păsări...
spynews.ro
Publicat 19.09.2024
Logodnica titularului de la Rapid a venit din Australia în România şi a trăit...
GSP
Publicat 17.09.2024
Zodiile care au noroc în toate în luna octombrie. Scapă de datorii, de...
Click.ro
Publicat 19.09.2024
Primele recenzii iPhone 16. Ce spun experții și utilizatorii despre noul...
Useit
Publicat 19.09.2024
Opincile tradiționale, moda anului! Gemenele Suzana și Daciana Vlad îmbină...
Money.ro
Publicat 28.06.2024
Adevărul despre dispariția gemenilor din Târgu Jiu. Tatăl celor doi copii a...
Redacţia.ro
Publicat 19.09.2024
Cum și-a pierdut Irinel Columbeanu averea. Mihai Albu: „Nu pe femei și...
libertatea.ro
Publicat 19.09.2024
Cardi B a fost criticată de fani pentru rutina ei intensă de antrenamente....
ZU
Publicat 19.09.2024
Copănele de pui în crustă crocantă de porumb. Rețetă adorată de întreaga...
Hello taste
Publicat 19.09.2024
Ce trebuie să faci pentru a crește stima de sine a fetei tale, potrivit...
Deparinti
Publicat 19.09.2024
Taximetriștii, la un pas de revoltă: „Dispeceratele au creat un adevărat...
ziare.com
Publicat 19.09.2024
Eiza González a purtat o rochie roz cu decolteu la premiile Emmy. A avut aceeași...
Happy
Publicat 19.09.2024
Efectele lipsei de fibre în dieta femeilor însărcinate. Sfaturi pentru o...
Medicool
Publicat 19.09.2024
Marian Iancu susţine că un club imită Rapidul: "Este o boală grea şi se ia,...
orangesport.ro
Publicat 17.09.2024