Un tânăr de 20 de ani a murit, alte patru persoane au ajuns la spital, după ce o dubiţă s-a ciocnit cu un autoturism, în Teleorman
Un tânăr de 20 de ani a murit şi alte patru persoane au fost transportate la spital, marţi, după ce o dubiţă s-a ciocnit cu un autoturism, pe DN 52, în judeţul Teleorman. În urma accidentului, traficul a fost blocat pe ambele sensuri de mers.
De Redactia Observator la 30.01.2024, 19:32Accidentul s-a produs pe DN 52, la ieşire din municipiul Turnu Măgurele. Acolo au fost trimise două autospeciale de stingere, o descarcerare, două ambulanţe SMURD, o autospecială de transport personal şi victime multiple şi trei echipaje medicale din cadrul SAJ Teleorman.
”Din păcate, în urma acestui grav accident rutier, în care au fost implicate o dubiţă şi un autoturism, au rezultat cinci victime, dintre care una, de aproximativ 22 de ani, cu leziuni incompatibile cu viaţa. Celelalte patru persoane, cu vârste cuprinse între 33 şi 57 de ani, cu diferite traumatisme la nivelul membrelor inferioare, lombare şi toracice, conştiente şi cooperante, au fost preluate de echipajele SAJ şi SMURD, au primit primul ajutor şi au fost transportate la U.P.U. Alexandria”, a transmis ISU Teleorman.
Una dintre victime a rămas încarcerată
Una dintre victime a avut nevoie de intervenţia echipajului de descarcerare, ea fiind predată conştientă şi cooperantă echipajelor medicale.
- Momentul accidentului de la Galaţi în care au ars de vii doi tineri, de 16 şi 21 de ani. Ilie şi-a condus nepotul...
- Momentul în care un şofer beat şi fără permis intră cu viteză în 4 maşini parcate, în Brăila
- "Copil frumos, mama și sora ta plâng neîncetat". Cine sunt cei doi tineri, care au murit carbonizaţi în...
”Cercetările preliminare efectuate de către poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Turnu Măgurele, care s-au deplasat la faţa locului, indică ipoteza că şoferul unei autoutilitare, bărbat în vârstă de 20 de ani, din comuna Ţigăneşti, nu s-ar fi asigurat corespunzător la efectuarea manevrei de întoarcere, vehiculul fiind lovit frontal de un autoturism care se deplasa regulamentar pe sensul opus de mers, condus de către un bărbat în vârstă de 32 de ani, domiciliat în municipiul Turnu Măgurele. În urma impactului a rezultat decesul conducătorului autoutilitarei şi rănirea a trei pasageri din acelaşi vehicul, bărbaţi cu vârste cuprinse între 48 şi 56 de ani, domiciliaţi în judeţul Teleorman (Ţigăneşti şi Izvoarele), precum şi rănirea conducătorului autoturismului, toţi patru necesitând îngrijiri medicale”, a precizat IPJ Teleorman, potrivit News.
Rezultatul testării cu aparatul etilometru a indicat faptul că şoferul autoturismului nu se afla sub influenţa alcoolului la momentul producerii evenimentului rutier. Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor şi mecanismului producerii accidentului rutier, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Turnu Măgurele.
Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost blocată pe ambele sensuri ale DN 52.