Un tren a luat foc într-o gară din Cluj, zeci de călători s-au autoevacuat. Flăcările au izbucnit în timp ce garnitura staționa
Un tren a luat foc miercuri dimineață, în timp ce staționa în Halta Macău, din județul Cluj. Până la sosirea pompierilor, în jur de 100 de călători s-au autoevacuat, nefiind înregistrate victime.
De Redactia Observator la 10.05.2023, 08:51Pompierii din Cluj au intervenit, miercuri, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins compartimentul motor al unui tren staţionat în Halta Macău. ”Pompierii din cadrul Detaşamentului Huedin au intervenit în urmă cu puţine momente la un incendiu care s-a manifestat la compartimentul motor al unui tren staţionat în Halta din Macău”, a transmis, miercuri, ISU Cluj.
Incendiul a pornit de la o defecțiune la compartimentul motor
Apelul de urgenţă a venit în jurul orei 06:16, iar la faţa locului s-a deplasat echipajul de la Garda de Intervenţie Aghireşu. ”Până la sosirea forţelor noastre, în jur de 100 de călători s-au autoevacuat. În plus, niciunul dintre aceştia nu a solicitat îngrijiri medicale”, au mai informat militarii.
De asemenea, angajaţii CFR au intervenit, iar pompierii au lichidat ulterior flăcările. Potrivit pompierilor, cel mai probabil, incendiul a pornit de la o defecţiune la compartimentul motor.
- Călători abandonaţi cu orele pe câmp, după ce o locomotivă s-a defectat în Satu Mare. La final, trenul a...
- Alertă falsă cu bomba, într-un tren care circula pe ruta Ungaria- București. Locomotiva, oprită de urgență în...
- "Am stat şi pe jos, şi la bagaje şi sub bagaje, peste tot". Gările au fost neîncăpătoare pentru zecile de mii...
Călătorii au fost preluați de alte garnituri
Cei aproximativ 100 de călători care se aflau în trenul care a luat foc în Halta Macău, din județul Cluj, au fost preluați de alte garnituri, spun, miercuri, reprezentanții CFR Călători.
Reprezentanții CFR Călători spun că incendiul a izbucnit în jurul orei 6:00, în halta Macău, la automotorul din compunerea trenului Regio 3072 Oradea – Cluj. Potrivit acestora, a fost doar o degajare de fum. Mecanicul trenului a luat primele măsuri de siguranță în astfel de situații, a avizat imediat serviciul 112, după care acționat cu extinctoarele, eliminând efectele degajării de fum.
„Călătorii au fost coborâți din tren asistați de personalul CFR Călători și au fost preluați de trenurile în circulație. Siguranța și securitatea călătorilor și a personalului propriu nu au fost puse în pericol. Trenul a plecat cu o locomotivă de ajutor”, spun reprezentanții CFR Călători..
Cauzele care au generat degajarea de fum vor fi stabilite de comisia de cercetare.