Un urs a "furat" startul și a prevestit deja sfârșitul iernii. Animalul a sărit gardul Grădinii Zoo din Târgu Mureș, în căutare de hrană
Dacă tot nu prea a fost o iarnă bună de hibernat, urşii îşi caută de treabă. Iar unul a sărit gardul grădinii zoologice din Târgu Mureş, cel mai probabil în căutarea hranei. Totuşi, oamenii preferă să ia asta drept semn că iarna e pe sfârşite, aşa cum e tradiţia.
De Redactia Observator la 31.01.2023, 08:09Tradiţia spune că, la început de februarie, ursul iese din bârlog şi prevesteşte venirea primăverii.
Ildiko Halmagyi, biolog grădina zoologică Târgu Mureș: Iar cu această ieşire noi putem face prognoze meteo. Dacă ursul vede umbra lui atunci înseamnă că iarna se va ţine, iar dacă e un timp rău atunci ursul rămâne afară deoarece va sosi primavară.
Dacă de obicei urmărim urşii de la zoo, acum unul sălbatic a vrut să le-o ia înainte confraţilor din captivitate. Aşa că şi-a luat inima în dinţi şi a escaladat gardul grădinii zoologice, ca să fie el vedetă în acest an. Şi a fost. Chiar dacă, cel mai probabil, umbla doar după hrană.
Andras Kopacz: Din păcate, în trecut s-a mai întâmplat că a intrat ursul în Grădina Zoologică şi au fost evenimente mai grave. A intrat, după o plimbare a ieşit, deci nu a spart, nu a omorât absolut nimic.
Iarnă prelungită sau vine primăvara?
Gardul de perimetru al grădinii zoologice este realizat din sârmă specială şi are doi metri jumătate. Suficient de rezistent pentru ca ursul să îl poată escalada. Chiar dacă incidentul nu s-a lăsat cu victime, angajaţii au fost curioşi să afle traseul lui Moş Martin.
Acum oamenii spun că iarna ar cam trebui să fie pe sfârşite, în condiţiile în care ursul nici n-a mai aşteptat să se facă 2 februarie ca să iasă din căldura bârlogului.