Universitatea din Ploieşti cazează în campus studenţi vaccinaţi sau nevaccinaţi. Ei pot face o cerere dacă vor să stea singuri, cu unu sau doi colegi în cameră
Universitatea Petrol-Gaze (UPG) din Ploieşti va deschise anul universitar cu prezenţă fizică, iar studenţii care se vor caza în campusul universităţii vor fi primiţi indiferent dacă sunt sau nu sunt vaccinaţi anti-COVID. Aceştia vor putea opta dacă stau singuri în cameră sau dacă au unu ori doi colegi.
De Redactia Observator la 17.09.2021, 16:47Universitatea ploieşteană va deschide anul universitar în format fizic. În cele aproximativ 1.200 de locuri de cazare disponibile în campusul UPG Ploieşti se vor putea caza studenţi vaccinaţi sau nevaccinaţi, a declarat pentru News.ro purtătorul de cuvânt al instituţiei de învăţământ, conf. univ. dr. Mirela Dulgheru. Conform acesteia, studenţii vor putea opta să fie cazaţi singuri, câte doi sau câte trei în camerele din căminele universităţii.
Într-unul dintre cămine a fost amenajat încă de anul trecut un izolator, pentru eventualele cazuri de COVID-19 depistate în rândul studenţilor.Un cămin nou, care va asigura câteva sute de locuri de cazare în plus, este în prezent în construcţie în campusul UPG Ploieşti.