Antena LIVE

Curs valutar

Video

Unul din minerii care și-au pierdut viața în accidentul din Gorj fusese angajat de doar câteva luni. Muncitorii ieșiseră din schimb și se duceau acasă

Un accident dramatic care a avut loc în urmă cu puţin timp pe platforma unei cariere de cărbune din judeţul Gorj. Un camion care transporta 25 de mineri s-a răsturnat şi a căzut în gol 70 de metri. Martorii spun că maşina ar fi rămas fără frâne! Trei oameni au murit pe loc, alţi şapte sunt răniţi. Salvatorii intervin chiar în aceste momente la locul accidentului, unde au ajuns şi două elicoptere SMURD.

De la 17.01.2023, 16:45
WhatsApp
Vezi și:

Cei 25 de muncitori care se aflau în tanchetă, în mașina care urma să îi aducă până aici la poarta carierei, ieșeau din schimbul 1. La un moment dat, șoferul a pierdut controlul, iar mașina s-a răsturnat, a căzut circa 70 de metri, s-a oprit într-un pod, deasupra unei benzi care transportă cărbune. 

Au căzut în gol în drum spre casă

Și să se ajungă la ei a fost foarte dificil, la fața locului au ajuns foarte multe ambulanțe, dar nu au putut să înainteze. De aici, cadrele medicale, pompierii au fost transportați la locul accidentului cu utilaje din carieră.

A fost declanșat planul roșu de intervenție, au ajuns 3 echipaje SMURD, 8 ambulanțe, au fost solicitate și 2 elicoptere SMURD. Doi mineri aflați în stare gravă au fost transferați  la spitalul din Craiova, alți răniți au fost duși la spitalele din Motru și cel din Târgu Jiu.  

Unul dintre minerii care și-au pierdut viața abia fusese angajat de câteva luni. 

Diana Speretoiu

Când mă întreabă cineva de unde sunt, îmi place să răspund mereu: De acasă de la Brâncuși! Sunt Diana Speretoiu. Din Gorj. Aduc în prim plan tot ce e mai frumos, dar și ce e nedrept, ne revoltă, ne șochează. ...

accident gorj mineri vehicul rasturnat morti
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Pe cine au...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale....
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Exit-poll, la ora 21.00. Marcel Ciolacu și Elena...
Click.ro
Publicat 24.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024