Antena LIVE

Curs valutar

Video

Val de proteste în România: După profesori, angajații CFR ies azi în stradă să își ceară drepturile. Și cei din sistemul sanitar amenință cu greva

Până să negocieze pe legea salarizării, dascălii se pregătesc de un nou protest major. Maine, vor merge din nou în faţa Guvernului. Şi nu sunt singurii care vor revendicări salariale în această perioadă. Ceferiştii ies şi ei astăzi în stradă. Şi în sănătate sunt nemulţumiri.

De la 29.05.2023, 07:44
WhatsApp
Vezi și:

Astăzi, de la ora 10:00, sute de angajaţi de la CFR Călători şi CFR Infrastructură vor merge în faţa ministerului Transporturilor, să ceară majorarea salariilor dar şi să reclame faptul că până la această oră CFR nu are un buget de venituri şi cheltuieli aprobat, ceea ce face imposibil să se investească în garnituri noi, reparaţii şi îmbunătăţirea condiţiilor pentru călători.

Val de proteste în România

Acestia amenință că intră în grevă generală dacă guvernanţii nu vor lua măsuri pentru rezolvarea problemelor şi nu exclud ca de la 1 iulie să blocheze toata activitatea pe şine ceea ce, desigur, va genera haos în transporturi.

Nici la sănătate situația nu e mai roz. Angajaţii din sănătate ameninţă şi ei cu proteste. Spun că pe 8 iunie vor organiza un miting În Piata Victoriei, urmând ca de la 1 iulie sa fie declanșată greva generală. Sunt nemulțumiți de salarii, de modul în care se acordă unele sporuri și de blocarea angajărilor în sănătate.

Pe acelaşi subiect

Nu în ultimul rând, greva continua și în sistemul de învățământ. Sindicaliștii nu sunt multumiți de oferta primită până acum din partea guvernului.

Nici nu se pune problema de o majorare salarială, ci de un card pentru profesori cu 1.000 de lei în luna iunie și 1.500 de lei în luna octombrie. Din care o mie de lei sunt bani pentru materiale diractice din fonduri europene, deci trebuie justificați.

Sindicatele nici nu vor să audă de oferta asta, ei au cerut ultima oară 25 la sută mărire pentru toată lumea.

Astăzi încep negocierile la Ministerul Muncii pe noua lege a salarizarii și se va începe cu Educația. În același timp, teoretic vorbind, începe și săptămâna cu înscrierile, la examenul de Bacalaureat, și ultima săptămâna de școala pentru elevii de clasa a opta.

Unde profesorii sunt în grevă, elevii nu vor fi înscriși la examen. Sau cel puțin nu oficial…

Mâine mii de protestatari din sistemul de învăţământ vor porni din Piața Victoriei în marș spre Palatul Cotroceni.

Guvernul a anunţat ieri că lucrează la o ordonanţă de urgenţă. Va acorda două prime celor aproape 274.000 de angajaţi din învăţământ: 2500 de lei pentru cadre didactice şi 2000 pentru cele nedidactice. Cu o parte din bani, profesorii vor putea să-şi cumpere doar materiale didactice şi vor trebui să aducă documente justificative. Propunerea a fost deja respinsă de către dascăli, care doresc o majorare salarială de 25 de procente.

Simion Hancescu: Oamenii au fost chiar jigniti de aceasta oferta. Oamenii vor cresteri salariale care sa le permita sa-si cumpere mâncare şi să-şi plătească facturile, nu au nevoie de creioane şi de gumă de şters.

Laviniu Lacusta, presedinte USLIP Iasi: Nu ne dorim prime, nu ne dorim vouchere, nu ne dorim zile libere, ne dorim ca salariile noastre sa fie indexate imediat cu un procent care sa satisfaca nemultumirea colegilor nostri

Aşa că profesorii rămân în continuare în grevă, iar elevii, acasă. Cât timp, nimeni nu ştie.

Eugen Ilea, Federaţia părinţilor: Suntem si ingrijorati privind urmatorul calendar al educatiei pentru că dacă ne gandim un pic si prin rpelungirea acestei greve cu siguranta vom duce inclusiv examenele de sfarsit de an vor fi amanate, se va ingheta anul, ceea ce nu este normal pentru copiii nostri.

Primii care au de suferit sunt cei aproape 150 de mii de elevi care au încheiat liceul acasă. De astăzi, începe, teoretic, înscrierea la bacalaureat. Practic, şcolile vor fi închise. La Colegiul Caragiale din Bucureşti, norocul face ca cele două secretare să nu fie în grevă.

Elevii de clasa a 12-a au la dispoziţie doar zilele de luni, marţi şi miercuri să se înscrie. Joi, 1 iunie, e liber. Vineri 2 iunie e "punte" către weekend. Iar luni, 5 iunie, e liber din nou - pentru că e a doua zi de Rusalii. Abia de marţi s-ar mai putea întoarce profesorii la clase, să rezolve situaţia.

Laviniu Lacusta, presedinte USLIP Iasi: Exista riscul major ca sa vorbim in prima faza de o perturbare a organizarii examenelor si daca vom continua am pute vorbi si de o decalare a datei examenelor nationale.

Potrivit surselor Observator, premierul a mers ieri la Guvern şi i-a cerut ministrului Muncii să accelereze negocierile cu profesorii. Nicolae Ciucă i-ar fi cerut lui Marius Budăi să finalizeze cât mai repede legea salarizării unitare a bugetarilor, astfel încât dascălii să primească lefurile mărite înainte de 15 iulie.

Eduard Marin
greve legea salarizarii
Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Gigi Becali a ieșit la vot și i-a făcut praf pe contracandidații lui George...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Cum ne sărăcește statul doar ca să-și astupe propria incompetență. Profesor...
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
România, înspre recesiune. De ce au ajuns previziunile economice să...
ziare.com
Publicat 23.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024