Valea Oltului se închide fix în sezonul vacanţelor. Autorităţile oferă rute alternative care vor întinde la maxim nervii şoferilor
Până la trei ore în plus, pe drum. Asta înseamnă rutele alternative oferite de autorităţi după decizia de a închide Valea Oltului timp de o lună. Anunţul, făcut din scurt de autorităţi, i-a revoltat pe transportatori. Spun că activitatea lor va fi blocată şi cer să fie lăsaţi să meargă şi ziua, cu TIR-urile, pe trasee până acum interzise, precum DN1 sau Autostrada Bucureşti-Ploieşti.
De Cristi Popovici la 04.07.2024, 20:01Şoferii români au răbufnit după ce unul dintre cele mai circulate drumuri din ţară, DN7 de pe Valea Oltului, va fi închis între Râmnicu Vâlcea şi Boiţa, timp de o lună. CNAIR a luat această măsura pentru că trebuie tăiați peste 20 de mii de arbori de pe traseul viitoarei autostrăzi Sibiu-Pitești, iar din cauza terenului accidentat exista riscul ca bucăți de pământ, pietre și copaci să cada pe drumul național, punându-i în pericol pe șoferi.
Începând cu 9 iulie, încep lucrări de reabilitare pe partea bulgărească a podului Giurgiu-Ruse
Pădurea va fi defrişată în zona Lăzăreţ, pe o lungime de 9 kilometri, pe care se va construi şi un drum de acces pentru viitoarea autostradă. "Efectiv nu se poate fără închidere de trafic, să nu existe niciun fel de risc pentru cei care tranzitează DN7", a declarat Irinel Scrioşteanu, secretar de stat Ministerul Transporturilor. Specialiştii în infrastructură nu sunt de acord. "Există soluţii de diverse tipuri. Dar care se pregătesc din timp", a declarat Ionuţ Ciurea, Asociaţia ProInfrastructura. Ca să treacă munţii, şoferii vor fi nevoiţi acum să facă ocoluri care le vor prelungi traseul cu ore întregi.
Una dintre rutele alternative va fi Defileul Jiului. Ca să ajungă de la Râmnicu Vâlcea până la Sibiu, de exemplu, şoferii vor fi nevoiţi să facă un drum de 360 de kilometri, care durează peste cinci ore. Traseul actual, pe DN 7, se parcurge într-o oră şi jumătate. Altă rută ocolitoare este DN1, prin staţiunile de pe Valea Prahovei, un traseu oricum aglomerat. Astfel, un drum Bucureşti - Sibiu, care pe DN7 se face în 3 ore şi jumătate se va prelungi la patru ore şi jumătate. Circulaţia pe Valea Oltului va fi oprită între şase dimineaţa şi zece seara, iar noaptea restricţiile nu se aplică.
- Veşti proaste pentru turiştii care vor să plece în Bulgaria sau Grecia în această vară. Pe podul Giurgiu-Ruse...
- Valea Oltului va fi închisă timp de o lună. Şoferii vor putea circula doar pe timp de noapte
- Pod metalic peste râul Olt, vechi de peste un secol, pericol pentru şoferi. Elementele pe care se sprijină sunt...
În zona șantierului vor fi instituite filtre ale poliţiei, iar la anumite intervale dimineața când oamenii pleacă la serviciu și după amiaza, cand revin acasă, traficul va fi deschis preț de jumătate de oră. "Toată lumea e în vacanţă, toată lumea pleacă. Deci va fi haos! Haos va fi!", a declarat Vasile Ștefănescu, preşedinte COTAR. Cei mai supăraţi pe măsura luată de CNAIR sunt transportatorii. Aceştia cer acum ca traficul TIR-urilor să fie permis şi pe timp de zi pe DN1 şi pe autostrada Bucureşti- Ploieşti.
"Nu cred că aducem un impediment foarte mare în circulaţie pe aceste două drumuri dacă dăm drumul. Hai să găsim soluţii şi pentru transportatori. Pentru toată lumea, până la urmă", a declarat Vasile Ștefănescu, preşedinte COTAR. Pe lângă Defileul Jiului şi DN1, alte rute ocolitoare pentru şoferi sunt pasul Rucăr-Bran, pe DN73 şi Transfăgărăşanul. Însă şi pe Transfăgărăşan vor fi restricţii. Luni are loc aici etapa a treia a Turului Ciclist al Sibiului, aşa că accesul maşinilor va fi interzis. Traficul se anunţă unul de coşmar şi pentru românii care vor să plece cu maşina în vacanţă în Bulgaria sau Grecia. Începând cu 9 iulie, încep lucrări de reabilitare pe partea bulgărească a podului Giurgiu-Ruse. Circulaţia se va desfăşura alternativ, pe o singură bandă, timp de cinci luni.