Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Veşti proaste pentru turiştii care vor să plece în Bulgaria sau Grecia în această vară. Pe podul Giurgiu-Ruse se opreşte circulaţia pe o bandă

Turişti, pe-aici nu se trece! Vine o vară de foc pentru şoferi, cu drumuri închise şi restricţii de circulaţie. Valea Oltului va fi închisă timp de o lună, între Râmnicu Vâlcea şi Boiţa, pentru ca muncitorii să poată face defrişări pentru construcţia autostrăzii Sibiu-Piteşti. Tot de luna aceasta, se opreşte circulaţia pe o bandă şi pe podul Giurgiu-Ruse, pentru ca vecinii bulgari să facă reabilitări. Nu este exclus însă să fie închis total!

de Diana Speretoiu

la 03.07.2024 , 20:19

Traficul pe Drumul Naţional 7 va fi închis în perioada 8 iulie - 9 august, pe o porţiune de aproape 80 de kilometri între Boiţa şi Râmnicu Vâlcea. 

Autorităţile au luat această decizie pentru că între Boiţa şi Lăzăreţ se vor face defrişări, lucrări necesare pentru construcţia autostrăzii Sibiu-Piteşti. Unele porţiuni vizate sunt la doar 70 de metri de drum.

"Aceste lucrări nu pot fi făcute sub trafic. Asta ar pune în pericol siguranţa traficului, ar pune în pericol viaţa, până la urmă, celor care circulă pe DN7. Şi asta nu şi-o poate asuma nimeni", spune Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor.

Vezi și

Restricţiile de trafic se aplică între şase dimineaţa şi zece seara

Pe acelaşi subiect

Există însă o excepţie pentru riverani. Timp de 30 de minute, dimineaţa şi după-amiaza, aceştia pot circula pe drum, flancaţi de utilaje. Până acum autorităţile nu au anunţat care vor fi rutele ocolitoare. Dar, cel mai probabil, şoferii vor avea două variante: Defileul Jiului şi Valea Prahovei. Turiştii însa mai pot lua în calcul şi DN 7A, adică Brezoi-Voineasa-Transalpina.

Valea Oltului este principalul drum peste munţi şi, în sezonul vacanţelor, devine extrem de aglomerat. 

Tocmai pentru decongestionarea lui se construieşte autostrada Sibiu-Piteşti. Drumul de mare viteză costă peste 3 miliarde de euro şi ar trebui să fie finalizat în 2028. Autostrada presupune şi lucrări tehnice complexe, precum un tunel dublu prin munte, lung de 1.300 de metri.

De restricţii în trafic vor avea parte şi cei ce plănuiesc o vacanţă în Bulgaria sau Grecia. De pe 9 iulie începe reabilitarea podului Giurgiu-Ruse, pe partea bulgară. Şeful CNAIR a dat vestea într-un mod confuz.

  • Cristian Pistol, director CNAIR: Va fi închis complet. 
  • Reporter: Deci podul nu se va mai folosi?
  • Cristian Pistol, director CNAIR: Nu se va mai folosi.

Ulterior, oficialul a venit cu precizări

"Pot să vă spun că aceştia au luat decizia închiderii circulaţiei pe o bandă, cu temporizare la trei minute, semaforizată, urmând ca ulterior să vadă dacă este nevoie ca podul să fie închis total circulaţiei rutiere. Lucrarea durează undeva, la prima estimare, la doi ani de zile", spune Cristian Pistol, director CNAIR.

"Va fi dramă printre turiştii români şi bulgarii trebuie să fie primii care să înţeleagă că nu mai primesc turişti. Noi suntem emiţători de turişti, ei sunt receptori de turişti şi probabil că un milion şi 200 de mii de turişti câţi le vin pe vară, probabil că nu vor mai veni", spune Alin Burcea, preşedinte ANAT.

Românii care vor să meargă în Bulgaria au ca alternative podul de la Calafat-Vidin sau bacurile. În perioada minivacanței de Rusalii, au ieşit din ţară aproximativ 27.000 de autoturisme și peste 80.000 de persoane.

Diana Speretoiu Like

Când mă întreabă cineva de unde sunt, îmi place să răspund mereu: De acasă de la Brâncuși! Sunt Diana Speretoiu. Din Gorj. Aduc în prim plan tot ce e mai frumos, dar și ce e nedrept, ne revoltă, ne șochează.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri economice » Veşti proaste pentru turiştii care vor să plece în Bulgaria sau Grecia în această vară. Pe podul Giurgiu-Ruse se opreşte circulaţia pe o bandă