Vedete și persoane publice, mesaje de încurajare pentru români să stea cât mai mult acasă (Video)
Stai acasă spunem şi noi, la unison cu zeci de persoane publice care îşi unesc vocea în acest apel. E bine să vedem şi partea plină a paharului, să fim optimişti şi să petrecem timp cu familia restrânsă. Fără mall-uri, spectacole sau concerte, pentru a trece cu bine de această perioadă.
De Redactia Observator la 13.03.2020, 22:46- Vedete și persoane publice au transmis mesaje de încurajare pentru români să stea cât mai mult acasă
- De asemenea, se face apel la calm și la cumpătare
Stai acasă spunem şi noi, la unison cu zeci de persoane publice care îşi unesc vocea în acest apel. E bine să vedem şi partea plină a paharului, să fim optimişti şi să petrecem timp cu familia restrânsă. Fără mall-uri, spectacole sau concerte, pentru a trece cu bine de această perioadă.
Mirela Retegan: Dragi părinți, tot ce putem face mai bun pentru copiii aceștia, zilele acestea, este să stăm cu ei acasă. Dragi bunici, dacă vă iubiți nepoții și copiii, stați acasă. Ei au nevoie de voi și vor să petreceți împreună cât mai multe zile. Așa că aveți puțină răbdare, nu ieșiți în stradă, nu primiți vizite, nu mergeți în locuri aglomerate, stați acasă.
Adelina Pestrițu: Această perioadă este foarte dificilă pentru toți dintre noi. Ce trebuie să conștientizăm este că trebuie să stăm acasă, să stăm cu familia. Stați acasă, asta fac și eu, mă bucur de familia mea și de o gură de aer pe tereasa proprie.
Radu Sârbu: Cred că e important să respectați regulile de igienă și să evităm locurile aglomerate. Așa putem diminua râspândirea și scăpa de situația asta de criză. Petreceți mai mult timp cu copiii și familia. Cred că totul va fi bine în curând.
Nicole Cherry: Eu am ales să stau în casă. Asta mi-aș dori să faceți și voi. Dacă nu avem lucruri importante de făcut #stamacasa.
Octavia Geamănu: Am înțeles că este serioasă treaba și e important ca în această perioadă, în măsura în care puteți și vi se permite, să stați acasă. Să fiți sănătoși și aveți grijă de voi! Numai bine!
Liviu Teodoroescu: Dragilor, trecem printr-o perioadă destul de dificilă. Ce trebuie să facem este să stăm în casă cât de mult posibil, să ne spălăm pe mâini, să ne igienizăm cât mai des și să nu panicăm foarte tare pentru că nu ajută pe nimeni.
Mihaela Călin: Noi toți jurnaliștii suntem foarte expuși în această perioadă. În această perioadă dacă nu mergem la serviciu, nu înseamnă că mergem la mall sau la petrecere. Dacă vrem să ne protejăm, trebuie neapărat să rămânem acasă cu ai noștri.
Mădălina Iacob: Ministrul Sănătății face apel la calm, la responsabilitate, asta facem și noi din Situation Room.
Dani Oțil: Știu sigur că zilele astea voi pierde mulți bani la restaurant, dacă omul de acasă nu vine să mănânce la noi. Nu îmi mai pasă și nu asta e important. Importantă e sănătatea comunității.