Vicepremierul Raluca Turcan, cu masca pe figură: "După cum vedeţi, am ieşit cu zâmbetul pe buze"
Vicepremierul Raluca Turcan a ieşit la declaraţii, după vizita la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Cluj Napoca. Deşi masca de protecţie îi acoperea atât nasul, cât şi gura, ea le-a spus jurnaliştilor că, după cum se vede, are zâmbetul pe buze.
De Cristian Ionescu la 28.11.2020, 16:38- Raluca Turcan a crezut că poate fi văzută cum zâmbeşte, deşi avea masca pe faţă
- Vicepremierul a făcut o vizită la Spitalul de Boli Infecțioase din Cluj
Raluca Turcan: "După cum vedeţi, am ieşit cu zâmbetul pe buze". Evidenţa acestei informaţii nu a putut fi confirmată, din cauza măştii care îi acoperea mare parte din faţă, aşa că va trebui să o credem pe cuvând pe doamna Turcan.
Vicepremierul a anunţat că au fost semnate 3 contracte de decontare pentru achiziție de aparatură medicală, în valoare de 73,5 milioane de lei. Astfel, Spitalul de Boli Infecțioase din Cluj va primi 28 de milioane de lei, la care se adaugă alte 6 contracte pentru achiziție de aparatură, suma totală investită de Guvern fiind de 58 de milioane de euro, informează cluj24.ro.