Vicepreşedintele Statelor Unite ale Americii, vizită în Europa. Cu ce mesaj vine Kamala Harris în România
Vicepreşedintele Statelor Unite ale Americii a ajuns în Europa. Kamala Harris se află, în acest moment, în Polonia, unde are o întrevedere cu preşedintele Andrej Duda.
De Redactia Observator la 10.03.2022, 14:10Ea se va întâlni, de asemenea, cu refugiaţii ucraineni din Polonia şi va discuta despre continuarea ajutorului umanitar şi a asistenţei de securitate pentru Ucraina şi regiune. Din Polonia, Kamala Harris va ajunge mâine în Bucureşti, unde va avea o întâlnire cu preşedintele României, Klaus Iohannis, transmite biroul de presă al vicepreşedintelui SUA.
Harris va da, din nou, asigurări celor două ţări de sprijinul Washingtonului, în strategia de apărare a Europei. Vizita are loc şi în contextul în care Congresul american a votat un pachet de ajutor, în valoare de 14 miliarde de dolari pentru criza ucraineană.