Viktor Orban nu e la primul accident cu o coloană oficială. În 2013 a avut un accident și în România, iar un om a murit
Tragedie după ultimul meci al Ungariei de la EURO. Un poliţist german a murit şi altul a fost grav rănit în timp ce îl escortau pe prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban. Accidentul a avut loc în Stuttgart, unde liderul de la Budapesta a fost duminică la meciul naţionalei de fotbal. Potrivit presei germane, accidentul a fost provocat de un şofer care nu a văzut restricţiile impuse la trecerea coloanei oficiale. În 2013, convoiul oficial al premierului maghiar a fost implicat într-un accident în România. Şi atunci un om a murit.
De Redactia Observator la 25.06.2024, 22:33Accidentul a avut loc în timp ce coloana oficială a lui Viktor Orban gonea spre aeroportul din Stuttgart. Cum se întâmplă în astfel de cazuri, din motive de securitate, poliţia rutieră a închis mai multe străzi, pentru a lăsa convoiul oficial să treacă. Şoferul unui BMW, o femeie de 69 de ani, nu şi-a dat seama că intersecţia prin care trecea zi de zi e închisă şi a intrat în plin într-unul dintre agenţii pe motocicletă aflat în convoi.
"Nu știm de ce femeia nu a observat că acolo a fost o barieră a poliției. În aceste zone lucrează oameni foarte experimentați, bine pregătiți. Polițiștii spun că intersecțiile au fost blocate una după alta, pentru ca acel convoi să circule pe acolo", a explicat Reiner Wend, șeful sindicatului poliției germane.
Impactul a fost atât de puternic încât motocicleta poliţistului a fost proiectată în cea a altui coleg. Ambii ofiţeri au ajuns în spital. Pentru unul dintre ei, un agent în vârste 61 de ani, nu s-a mai putut face nimic. Colegul lui, de 27 de ani, este în stare gravă.
"Evident, încă nu se simte atât de bine. Încă ne temem pentru viața lui, dar suntem cu toții foarte trişti pentru că un alt membru al familiei din poliție a fost smuls din rândurile noastre în timpul serviciului", a declarat Reiner Wend, șeful sindicatului poliției germane.
- Un ofiţer german pe motocicletă, care-l escorta pe Viktor Orban după meciul Ungaria - Scoţia, a fost izbit mortal...
- "Make Europe great again", sloganul inspirat de Donald Trump cu care Ungaria preia preşedinţia Consiliului UE
- Ungaria a anunţat oficial că îl susţine pe Mark Rutte la şefia NATO. Ce primesc la schimb ungurii
Viktor Orban a transmis condoleanțe după moartea polițistului german
Aşa cum cere procedura, coloana care îl însoţea pe premierul Ungariei a condus mai departe. Viktor Orban le-a transmis, apoi, condoleanțe cancelarului german și șefului poliției din Stuttgart şi şi-a exprimat șocul în legătură cu tragicul accident.
"Convoiul a trecut, bineînţeles mai departe. Siguranța statului are prioritate absolută și de aceea au făcut totul bine, așa cum spune protocolul și măsurile de siguranță. Oricât de tragic a fost accidentul de circulație", a declarat Reiner Wend.
Colona oficială a lui Viktor Orban a fost implicat într-un accidenet cu victime şi în România. S-a întâmplat în 2013, în Călimăneşti, când şoferul unui autoturism a intrat în depăşire neregulamentar, lovind o maşină care-l însoţea pe premierului maghiar. În urma coliziunii şoferul care a provocat accidnetul a murit, iar cinci oficiali din delegaţia lui Viktor Orban au ajuns în spital.