Visul de peste 30 de ani prinde contur: s-au asfaltat primii kilometri din Autostrada Moldovei. Când vor fi gata lucrările
Autostrada Moldovei are oficial primii kilometri de asfalt turnat. Pe tronsonul trei, cuprins între Râmnicu Sărat şi Mîndreşti, firma desemnată pentru efectuarea lucrării, a reuşit să toarne primul strat.
De Redactia Observator la 07.04.2023, 08:39Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu au mers ieri pe şantier pentru a vedea lucrarea. Lucrările pe Autostrada A7 au început în luna februarie. Din cei 14 kilometri, pe primii trei a fost deja turnat primul strat de asfalt.
"Ceea ce părea anul trecut un SF, iată că prinde contur. Pregătiţi sunt 14 şi restul vor fi turnaţi în următoarele zile, pe Autostrada Moldovei", a declarat Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor.
"Acum şase ani am făcut o promisiune domnului primar din Râmnicul sărat, aici, o să se facă o autostradă. După 30 de ani de promisiuni, în sfârşit, Moldova va avea Autostradă", a adăugat Marcel Ciolacu, preşedintele Camerei Deputaţilor.
Tronsonul dintre Buzău şi Focşani al autostrăzii A7 are o lungime de aproape 83 de kilometri
- Autostrada Moldovei: A fost turnat primul strat de asfalt. Marcel Ciolacu: "Acesta este PNRR, oameni buni!" VIDEO
- Experiment Observator. Cum arată drumul de la Bucureşti la mare cu o maşină electrică. Marea problemă a şoferilor
- Lucrările bat pasul pe loc pe Autostrada Moldovei. Sorin Grindeanu: Mă irită că ultimul lot a rămas necontractat
Un lot de pe tronsonul dintre Ploieşti şi Buzău nu a fost câștigat la licitaţie de nicio firmă până în prezent.
"În momentul de faţă am depăşit o contestaţie a unei solicitări de clarificări a comisiei de evaluare. Am ajuns într-o nebunie. Contestaţie care a fost respinsă de CNSC.", a spus Cristian Pistol, director general CNAIR.
Autostrada A7 va lega Capitala de nordul Ţării, iar lucrările ar trebui să fie gata până în 2026.