"Vrei să ajuţi, pur şi simplu asculţi de inima ta". Florin şi Adina, eroi pentru mame străine. Şi-au deschis casa pentru refugiaţii din Ucraina

Mii de familii din România au deschis ușa propriilor case pentru refugiații din Ucraina. Îi adăpostesc în dormitoarele lor, îi hrănesc cu ce au si încearcă să le aline grijile, singurătăţile, durerea. Iar oamenii care au fugit din calea războiului, lăsând în urmă tot ce cunoşteau îşi regăsesc speranţa cu ajutorul românilor. 

• Primul episod de iarnă din acest sezon. 7 judeţe, cele mai afectate: COD ROŞU de viscol

Într-o casă de la marginea Bucureștiului, mai mulți copii se joacă împreună. Nu contează că unii sunt români, ceilalți ucraineni. Că unii au totul şi că ceilalți nu mai au nimic.

Când Florin și Adina le-au propus să vină la ei acasă, cele două mame i-au privit cu suspiciune. Erau speriate şi se simţeau fragile în faţa unor necunoscuţi. Dar au acceptat refugiul. Iar după 4 zile, parcă trăiesc împreună dintotdeauna.

Florin Cordiş: Vrei să ajuţi, pur şi simplu asculţi de inima ta, nu e mare lucru, asta încercăm noi să facem, să-i ajutăm să menţină această speranţă.

Cu toții vin din Odessa. Nataşa a lăsat în urmă, la război, un soţ şi un tată. I-a luat în grabă pe cei doi copii, Elis de 10 ani și Iura de 3 și a plecat pe jos, apoi cu autobuzul până în România.

Eroi pentru mame străine

Natasha, refugiat ucrainean: Nu cred că înţeleg ce se întâmplă în ţara lor. 

Copiii încă nu întreabă de acasă. Iar mama îşi ţine lacrimile ascunse. Încă nu ştie încotro să meargă. Nu au rude la care să se adăpostească în Europa. Până va găsi o soluţie, are liniştea dată de familia Cordiş.

Florin Cordiş: Suntem binecuvantaţi, avem o casă suficient mare şi pur şi simplu am renunţat la unele spaţii din casă şi le-am pus la dispoziţie. 

Khatia, refugiat ucrainean: Am reuşit în sfârşit să dormim bine, fără să ne mai fie frică de explozii.

Într-o dimineață, Khatia a înțeles că nu mai există răsăritul de mâine în acelaşi loc. Și-a împachetat viața într-o valiză iar acum, într-o casă străină, aplică pentru viză de Canada. Soțul îi plecase la muncă, acolo, cu doar două săptămâni înainte de război.

Khatia, refugiat ucrainean: Toată lumea ne ajută şi suntem foarte recunoscători.

Satya, fiica Khatiei: Am luat cu mine 3 pixuri, două jucării şi câteva haine.

Plus două pisici de pluș si una adevărată. Și a fugit cu mama. Mai greu a fost să o convingă pe bunică să vină cu ele. Femeia a fost nevoită să aleagă între două fiice: una care pleacă şi una care rămâne. 

Khatia, refugiat ucrainean: Cum bărbaţii nu pot ieşi din ţarăp, sora mea nu a vrut să îşi părăsească soţul.

E a patra seară pe care o petrec împreună, românii și ucrainenii, și au deja tabieturile lor.

Florin Cordiş: Stăm la ceai seara şi împărtăşim lucruri, unii despre ceilalţi şi ne-am conectat, de la inimă suntem oameni, indiferent de naţie, de rasă, de unde venim.

Azi e rândul Kathiei să gătească. Face hrișcă și ciuperci, o mâncare specific ucraineană. Și sub un cer de unde nu cad bombe, cei departe de casă se roagă pentru toți cei pe care i-au lăsat în urmă. Mulțumind că într-o țară necunoscută, nişte străini îi ajută să-și reconstruiască viaţa din rămășițe.

Casa familiei Cordoș va rămâne plină nu se știe până când. Iar când se va goli, se va umple la loc, cu alți oameni care au nevoie de un refugiu pe drumul de la război la pace.