Vremea 18, 19 și 20 martie 2018. Valul de aer polar răcește toată România
Vremea pe 18 martie 2018 se răcește brusc în toată țara, din cauza unui val de aer polar. Prognoza meteo ANM anunță ninsori, vânt și temperaturi scăzute.
De Redactia Observator la 17.03.2018, 18:20Vremea pe 18 martie 2018 se răcește brusc în toată țara, din cauza unui val de aer polar. Prognoza meteo ANM anunță ninsori, vânt și temperaturi scăzute.
În noaptea de sâmbătă spre duminică, vremea se va răci în cea mai mare parte a ţării, transmite ANM. Temperaturile minime vor fi cuprinse între -10...-9 grade în nordul Moldovei şi estul Transilvaniei şi 6...7 grade în sud-vestul extrem şi pe litoral. Va continua să plouă în regiunile din vestul şi nord-vestul ţării, unde se vor cumula local 20...30 l/mp. În jumătatea de nord a Moldovei şi în zona Carpaţilor Orientali vor predomina ninsorile şi local se va depune strat de zăpadă, iar vântul va prezenta intensificări cu viteze de 50...55 km/h şi peste 70...80 km/h la munte, viscolind temporar ninsoarea. În nord-vestul extrem şi centrul teritoriului, precum şi în sudul Moldovei, vor fi precipitaţii mixte şi, pe arii restrânse, depuneri de polei. Intensificări ale vântului vor fi şi în celelalte regiuni, în sud-est rafalele vor atinge 55..65 km/h, iar la munte, în special pe crestele Carpaţilor Meridionali şi în Munţii Banatului, vântul va sufla tare. În restul ţării înnorările vor fi temporare şi numai izolat vor fi ploi slabe, trecătoare.
Vremea 18 martie 2018 în România
Vremea se va răci accentuat, astfel încât temperaturile maxime, mult mai scăzute decât normele perioadei, se vor încadra între -8...-9 grade în nordul Moldovei şi 8...9 grade în sud-vest şi pe litoral, iar cele minime vor fi cuprinse între -10 şi 2 grade, mai scăzute, spre -12...-14 grade, în depresiunile Carpaţilor Orientali. Cerul va fi mai mult noros şi, îndeosebi în cursul zilei, vor fi precipitaţii în estul şi sudul ţării, local în centru şi nord-vest şi izolat în rest. În Moldova şi în zona Carpaţilor Orientali vor predomina ninsorile şi se va depune strat consistent de zăpadă. În Transilvania şi Maramureş vor fi precipitaţii slabe mixte, în Muntenia la început va ploua, apoi precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. În Oltenia şi Dobrogea ziua vor predomina ploile. Vor fi condiţii de polei. În sud-estul teritoriului, cantităţile de apă vor depăşi local 20...25 l/mp şi izolat 40 l/mp. Noaptea aria precipitaţiilor, predominant ninsori, se va restrânge către regiunile estice, iar în rest acestea se vor mai semnala doar izolat. Vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor, mai susţinute în est şi în sud-est, cu viteze de 55...65 km/h, precum şi la munte, unde rafalele vor depăşi 70 km/h, temporar viscolind ninsoarea.
Presiunea atmosferica va creşte foarte puţin, regimul baric menţinându-se subnormal.
Harta temperaturilor pe 18 martie | Sursa: ANM
Prognoza meteo pentru luni, 19 martie
Va fi deosebit de rece pentru această dată în cea mai mare parte a ţării. Temperaturile maxime se vor încadra între -7...-6 în nordul Moldovei şi 7...8 grade în Transilvania, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între -8 şi 0 grade. Cerul va fi mai mult noros şi se vor semnala precipitaţii sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare, ziua mai ales în vestul şi sudul teritoriului, apoi şi în rest. Vor fi condiţii de polei. În sud-vestul ţării, cantităţile de apă vor fi mai însemnate. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în regiunile sudice, dar mai ales în Banat.
Presiunea atmosferica va mai creşte, dar nu în mod notabil.
Prognoza meteo pentru marți, 20 martie
Vremea se va menţine deosebit de rece. Cerul va avea înnorări şi, mai ales în prima parte a zilei, se vor semnala precipitaţii predominant sub formă de ninsoare în est şi local în vest şi mixte în sud şi centru. Vor fi condiţii de polei, cel mai probabil în sud-est şi în zona de munte, unde şi vântul va mai prezenta intensificări. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între -4 şi 4 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -9 şi 0 grade. Spre sfârşitul intervalului vor fi condiţii de ceaţă, îndeosebi în regiunile sudice.
Cum va fi în București
Duminică: rece, ploaie, lapoviță și ninsoare, vânt, maxima de 2-4 grade, minima de minus 5 grade
Luni: foarte rece, ploaie, lapoviță, polei, maxima de 0...1 grad, minima de -4...-2 grade
Marți: rece, ninsoare, maxima de 0...2 grade, minima de -4 grade.
- Consultă în detaliu prognoza meteo pentru București
Cum va fi la munte pe 18 martie
Vremea se va răci accentuat. Cerul va fi noros şi se vor semnala precipitaţii pe arii extinse. Acestea vor fi mai intense şi mai frecvente pe parcursul zilei, şi vor fi predominant sub formă de ninsoare în Carpaţii Orientali şi Meridionali şi mixte în restul zonei montane. Cantităţile de apă vor depăşi local 20...25 l/mp şi izolat 30 l/mp. Vor fi condiţii de polei. Vântul va avea intensificări, viteze mai mari urmând a se înregistra pe creste unde la rafală se vor depăşi frecvent 70 km/h, temporar ninsoarea fiind viscolită , iar zăpada spulberată.
Cum va fi în Europa pe 19 martie
Vreme predominant frumoasă, cu cerul aproape sau complet degajat va fi numai într-o zonă relativ îngustă latitudinal, dintre Ţările de Jos şi regiunea centrală a Munţilor Ural, cuprinzând sud-vestul Peninsulei Scandinavice, nordul Poloniei, ţările baltice şi cea mai mare parte a Bielorusiei. De asemenea, vreme plăcută în acest sens va fi în estul bazinului mediteranean, aproximativ între Italia, Egipt, Insula Creta şi sudul Greciei continentale.
În restul Europei nebulozitatea se preconizează a fi accentuată cel puţin temporar, dar chiar spre aspect închis în ţările centrale şi în spaţiul carpatic. Precipitaţii abundente vor afecta regiuni relativ mari din România (unde vor fi iniţial mixte, apoi din ce în ce mai multe ninsori) şi Bulgaria şi unele mai mici din Italia (ploi mai ales în aversă), precipitaţii mixte se vor semnala local în ţările sud-vestice, vestice şi nord-vestice, iar mai ales sub formă de ninsoare - tot pe arii restrânse în restul
Observator - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și