Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ucraina, puternic afectată de valul polar care va lovi România. Avertisment de la MAE

Valul polar care lovește România și-a făcut resimțită prezența mai întâi în Ucraina. Temperaturile au scăzut dramatic în toată țara.

de Redactia Observator

la 01.04.2019 , 16:22

Vreme rece în Ucraina, din cauza valului polar care va lovi și România - znaj.ua

Valul polar care lovește România și-a făcut resimțită prezența mai întâi în Ucraina. Temperaturile au scăzut dramatic în toată țara. Ministerul de Externe român a emis și un avertisment de călătorie.

Potrivit MAE, în perioada 16 – 19 martie 2018, în vestul și centrul țării, dar și în regiunea Transcarpatia, sunt prognozate ploi, căderi de zăpadă însemnate cantitativ și viscol, precum și vânt puternic de 7-22 m/s (cu maxime de până la 30 m/s în zonele înalte).

Circulația autovehiculelor va fi îngreunată ca urmare a depunerii stratului de zăpadă și gheață pe carosabil și este posibil, ca urmare a condițiilor meteorologice deosebite, circulația auto să fie restricționată sau închisă temporar pe anumite tronsoane ale drumurilor naționale.

Articolul continuă după reclamă

În perioada 17-18 martie 2018, pe cursurile râurilor din proximitatea orașului Mucacevo, se așteaptă creșteri de nivel între 0,5 și 2,5 m, existând riscul izolat de producere a inundațiilor. 

Pe acelaşi subiect

Temperaturile minime se vor situa între -1° C și -6° C pe timpul nopții, iar pe alocuri, -7° C până la -12° C în zonele înalte ale regiunii Transcarpatia. Pe timpul zilei temperaturile vor fi pozitive cu maxime cuprinse între 3° C și 8° C.

Cetățenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Kiev: +380445009932, +380445009934 și +380445009935, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie telefoanele de permanență ale Ambasadei României În Ucraina: +380936252717; Consulatului General al României la Cernăuți:+380932709260; Consulatului General al României la Odessa: +380955412788; Consulatului României la Solotvino: +380682140918.

Ministerul Afacerilor Externe  recomandă consultarea paginilor de Internet http://kiev.mae.ro, http://odessa.mae.ro, http://solotvino.mae.ro, http://cernauti.mae.ro, www.mae.ro și reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația „Călătorește în siguranță” (disponibilă gratuit în „App Store” şi „Google Play”), care oferă informații şi sfaturi de călătorie, precum şi serviciul de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare „Un SMS îți poate salva viața!”.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi încuraja copiii să lucreze încă din facultate?
Observator » Evenimente » Ucraina, puternic afectată de valul polar care va lovi România. Avertisment de la MAE