Yuri, şoferul de TIR care a urcat beat la volan şi a ucis un pieton, i-a sfidat pe poliţişti. Bărbatul se afla în arest la domiciliu, în Maramureş
Yuri, ucraineanul arestat la domiciliu după ce a condus, beat, un TIR şi a provocat un accident mortal, nu e de găsit. Bărbatul în vârstă de 34 de ani a evadat, transmit poliţiştii. În luna mai, acesta urcase la volan sub influenţa băuturilor alcoolice, iar la Seini, pe drumul naţional care leagă Satu Mare de Baia Mare, s-a răsturnat într-un sens giratoriu şi a ajuns pe trotuar unde a strivit un pieton.
De Redactia Observator la 03.03.2023, 13:23Un bărbat de 34 de ani, de cetățenie ucraineană, aflat în arest la domiciliu pentru ucidere din culpă și conducere sub influența alcoolului, a părăsit locuința și este cercetat în prezent și pentru evadare. În luna mai a anului trecut, Yuri s-a urcat beat la volan şi, după ce s-a răsturnat cu TIR-ul într-un sens giratoriu, a strivit un pieton. Camionul a dărâmat şi mai mulți stâlpi de electricitate și s-a oprit într-o casă, din fericire, nelocuită.
Ucraineanul, cercetat pentru evadare
"Joi, 2 martie, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale în timp ce efectuau verificări cu privire la respectarea măsurii arestului la domiciliu de către un bărbat de 34 de ani de cetățenie ucraineană, au constatat faptul că acesta a părăsit fără încuviințarea instanței, locuința unde executa măsura arestului la domiciliu. Bărbatul se afla în arest la domiciliu în urma comiterii infracțiunilor de ucidere din culpă și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice, fapte săvârșite în data de 22 mai 2022", au transmis polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Maramureș.
În cauză, polițiștii au extins cercetările și sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evadare.
- Un TIR condus de un șofer beat a strivit un bărbat pe trotuar, a dărâmat stâlpi de electricitate și s-a oprit...
- "Ești nebun? Vai de capul meu!". Antrenor de handbal, ucis pe trotuar de un TIR răsturnat. Filmul tragediei din Seini
- Accident grav cu 7 victime, între care un copilaş, la Rupea Gară. Tânăr captiv între fiarele contorsionate,...
Ce riscă bărbatul evadat
"Bărbatul în vârstă de 34 de ani riscă să-i fie schimbată măsura de arest la domiciliu în arest preventiv, dar şi pedeapsa finală să-i fie mărită. Nu ar fi pentru prima dată când ajunge acolo. În luna mai a anului trecut, acesta a fost arestat preventiv. În luna octombrie, a cerut o măsură mai blândă, iar judecătorii au decis să fie plasat în arest la domiciliu, într-un apartament închiriat în Baia MAre. Poliţiştii l-au verificat în toată această perioadă şi totul a fost în regulă până ieri. Agentul care îl avea sub supraveghere nu l-a mai găsit acasă şi nu a reuşit să-l contacteze nici la telefon. Este căutat chiar şi acum de poliţişti şi a fost dat în consemn la Frontieră", spune Alex Prunean, reporter Observator.
Bărbatul ucis la Seini mergea spre casă
Bărbatul ucis locuia chiar pe strada unde a avut loc accidentul şi se îndrepta spre casă. Pompierii militari l-au scos cu mare dificultate de sub remorca autotrenului, care transporta paleţi. La prima testare, şoferul avea o alcoolemie de 1,22 miligrame de alcool pur în aerul expirat. Remorca autocamionului este înmatriculată în Ucraina, iar capul tractor în Maramureș.