Zelenski, mesaj dur pentru partenerii occidentali: "Dacă nu închid spaţiul aerian vor fi responsabili de o catastrofă umanitară"
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski avertizează, în a 14-a zi de război, comunitatea internațională că va fi responsabilă pentru o "catastrofă umanitară" în masă dacă nu este de acord cu impunerea unei zone de excludere a aeriană deasupra Ucrainei și a avertizat că țara se află la nivelul maxim de amenințare.
De Redactia Observator la 09.03.2022, 14:50
"Rusia folosește rachete, avioane și elicoptere împotriva noastră, împotriva civililor, împotriva orașelor noastre, împotriva infrastructurii noastre. Este datoria umanitară a lumii să răspundă", a spus el în discursul său zilnic televizat, relatează Reuters.
El a spus că ucrainenii au arătat în ultimele două săptămâni că nu vor ceda niciodată.
NATO nu va impune o zonă de excludere aeriană în Ucraina: "Dacă facem asta vom ajunge la un război total în Europa"
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat vineri, după o reuniune a miniştrilor de externe ai statelor membre, că Alianţa nu va impune o zonă de excludere aeriană deasupra Ucrainei şi nici nu va trimite trupe în această ţară, dar a promis Kievului alte forme de sprijin şi i-a cerut preşedintelui rus Vladimir Putin să oprească imediat invazia în Ucraina.
''Acesta este războiul preşedintelui Putin, pe care el l-a ales, l-a planificat şi l-a declanşat împotriva unei ţări paşnice. Cerem preşedintelui Putin să oprească imediat acest război, să-şi retragă necondiţionat toate forţele şi să se angajeze acum într-o diplomaţie autentică'', a spus Stoltenberg la o conferinţă de presă după întâlnirea cu miniştrii de externe ai statelor membre.
NATO a stabilit la această reuniune că nu se va implica în crearea unei zone de excludere aeriană deasupra Ucrainei, cerută de Kiev. ''Înţelegem situaţia disperată, dar considerăm în acelaşi timp că, dacă facem aceasta (crearea unei zone de excludere aeriană - n.r.), vom ajunge la ceva care ar conduce la un război total în Europa, care ar implica mai multe ţări'', a explicat Stoltenberg.
''Aliaţii au convenit că nu trebuie să avem avioane NATO în spaţiul aerian ucrainean şi nici trupe NATO pe teritoriul Ucrainei'', a precizat el.
Război Rusia - Ucraina, ziua 14
Au trecut două săptămâni de la începerea războiului. Autorităţile din Ucraina anunţă prima evacuare reuşită: 5.000 de civili au plecat din Sumy. Pe de altă parte, Rusia a mutat un tren blindat plin de armament din Crimeea în Ucraina, anunţă Pentagonul. Potrivit aceloraşi surse, o nouă coloană rusă se îndreaptă spre Kiev şi se pregăteşte încercuirea capitalei Ucrainei. Rusia a anunţat că astăzi, începând cu ora 09:00, va fi încetat focul în 5 oraşe importante, inclusiv Kiev, pentru a se permite evacuarea civililor.